„Sperăm că realizările înregistrate în promovarea egalității de gen printre tinerii din Fălești și Strășeni vor continua”

Evenimentul de încheiere a proiectului „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare – etapa II” a reunit, la Chișinău, zeci de adolescenți și adolescente din raioanele Fălești și Strășeni, care s-au implicat în activitățile proiectului. De asemenea, în cadrul conferinței au fost premiate nouă grupuri de inițiativă ale tinerilor din cele două raioane ce au organizat, pe parcursul lunii noiembrie, activități ale căror scop a fost să promoveze egalitatea de gen în rândul adolescenților. Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare – etapa II” a fost lansat la începutul acestui an și a debutat cu spectacolul de teatru social „Un dar pentru tine”, jucat de adolescenții și adolescentele din cele două raioane pentru semenii lor din Ialoveni, Rezina și Fălești. „Prin acest spectacol ne-am propus să dezrădăcinăm opiniile preconcepute despre rolul femeilor și al bărbaților în societate, să promovăm șansele egale printre fete și băieți și să îndemnăm tinerii să-și urmeze propriile convingeri atunci când își vor alege o profesie”, a menționat managera proiectului, Olesea Plămădeală.

De asemenea, în cadrul proiectului au fost organizate lecții publice în liceele din Fălești și Strășeni, la care elevii și elevele au analizat importanța egalității de gen, a egalității de șanse și respectării opiniei și dorinței tuturor fetelor și băieților. Pe parcursul lunii iulie, tinerii din cele două raioane au fost instruiți cum să promoveze egalitatea de gen. Trainingul la care au participat adolescenții și adolescentele a fost împărțit în trei module: „egalitatea de gen”, „social media” și „managementul proiectelor”. La scurt timp, tinerii și tinerele din cele două raioane au avut ocazia să participe pe parcursul lunii septembrie la un concurs de mesaje la care au prezentat desene, eseuri și video-uri despre cum văd combaterea stereotipurilor și promovarea egalității de gen. Opt dintre ei au fost premiați cu gadgeturi ce le vor permite să acționeze în continuare ca agenți ai schimbării printre semenii din localitățile lor, promovând toleranța, respectarea demnității fetelor și băieților, contribuind la dezvoltarea unei societăți incluzive, a menționat președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici. „Ne dorim să trăim într-o Moldovă europeană, prosperă și fără discriminare. Credem sincer că tinerii și tinerele au  puterea, capacitatea și energia să schimbe în bine propriul viitor și viitorul acestei țări”, a menționat Liliana Palihovici.

În total, activitățile proiectului au cuprins peste șase mii de tineri și tinere din Strășeni și Fălești.

Specialista de programe din cadrul UN Women Moldova, Svetlana Andrieș, a menționat că UN Women recunoaște potențialul enorm care îl au tinerele și tinerii în a aduce schimbări pozitive în comunitățile lor. Acest proiect este unul din exemple în acest sens. Suținuți de echipa organizației IVC și participînd în calitate de actori într-un teatru social, dezvoltînd și implementînd inițiative mici de combatere a stereotipurilor de gen în raioanele Strășeni și Fălești, tinerii sunt parteneri importanți ce contribuie la consolidarea egalității de gen, care este o precondiție pentru o dezvoltarea durabilă a țării.”.

Tinerii sunt o forță puternică și aliatul nostru strategic în programul EU4GenderEquality, contribuind la realizarea obiectivelor de dezvoltarea durabilă.  Inițiativa implementată de IVC este un pas major în promovarea egalității de gen, în eliminarea tuturor formelor de violență în bază de gen, a stereotipurilor și discriminării. Tinerii și tinerele din Strășeni și Fălești și-au făcut vocea auzită prin artă, acesta fiind pasul lor spre consolidarea unei societăți  fără stereotipuri, care oferă șanse egale atât fetelor, cât și băieților, femeilor și bărbaților”, a precizat coordonatoarea de program din cadrul UNFPA Moldova, Violeta Terguță, prezentă la eveniment.

Traian Cibotaru este unul dintre tinerii cu s-au implicat în spectacolul „Un dar pentru tine”. A jucat rolul unuia dintre colegii actriței principale. El susține că proiectul l-a ajutat mai ales să-și creeze o rețea prieteni care gândesc la fel, adică fără stereotipuri. „Noi suntem viitorul acestei țări. Schimbarea trebuie să înceapă de la noi. E important să avem grijă la cum acționăm pentru toți suntem la fel și avem drepturi egale”, menționează Traian.

Simona Luca se numără printre învingătorii concursului de mesaje organizat în cadrul proiectului. De asemenea, reprezintă AO „TEZAUR CREATIV” din Strășeni, care a organizat, pe parcursul lunii noiembrie, discuții publice la care s-a vorbit despre importanța promovării egalității de gen. „Prin aceste activități ne-am adresat, de fapt, semenilor noștri. Mesajul nostru e că noi suntem regizorii propriei vieți. De noi depinde ce viitor vom avea, prin urmare nu trebuie să ne fie frică de propriile idei și dorințe. Suntem liberi să fim altfel”, a fost mesajul Simonei.

Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare – etapa II”, a fost implementat de Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”, este parte a programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women și UNFPA.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Recente

Promovarea transparenței și a bunei guvernări prin instruirea femeilor lidere în achiziții publice

AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul UN Women Moldova...

Noi parteneriate pentru combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen!

Anunțăm implicarea activă a echipei AO Institutum Virtutes Civilis...

AO „Institutum Virtutes Civilis” sprijină inițiativele de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat...

Mai vezi și

Anunț: Prelungirea procesului de evaluare a concursului de desene „Țara mea europeană”

Dragi participanți și participante ai concursului de desene „Țara...

Viitorul european al R. Moldova: Sesiune informativă în Drochia

Asociația „Institutum Virtutes Civilis” a organizat recent o sesiune...

„Uniunea Europeană pe înțelesul tuturor” – la Leova

În luna iulie, la Leova s-a desfășurat o discuție...

Termen extins: cerere de ofertă pentru selectarea unei companii de asistență logistică în organizarea unui eveniment în aer liber

Proiect: „Uniunea Europeană pe înțelesul fiecăruia”, implementat de AO...

Tinerii și tinerele din Strășeni și Fălești au realizat activități de promovare a egalității de gen

Nouă grupuri de inițiativă ale tinerelor și tinerilor din raioanele Strășeni și Fălești au realizat, la finele lui 2022, proiecte ale căror menire a...

Discuții publice despre importanța promovării egalității de gen s-au organizat în licee din raionul Rezina

„Ce înseamnă egalitate de gen”, „De ce este important să dăm dovadă de toleranță”, „Cum asigurăm egalitatea de șanse pentru fete și băieți” –...

Elevi și eleve din două licee din Ialoveni au discutat despre importanța promovării egalității de gen

Elevi și eleve din liceele „Petre Ștefănucă” și „Andrei Vartic” din orașul Ialoveni au participat în această săptămână la o discuție publică dedicată promovării...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here