AO „Institutum Virtutes Civilis” a realizat o nouă rundă de consultări cu specialiștii asupra metodologiei de calculare a costurilor serviciilor sociale

Specialiști din domeniul asistenței sociale din majoritatea raioanelor țării au participat vineri, 12 aprilie, la un eveniment de consultare a metodologiei de calculare a costurilor serviciilor sociale, document elaborat sub coordonarea AO Institutum Virtutes Civilis în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Metodologia cuprinde formule de calcul pentru câteva servicii sociale, iar aplicarea lor va permite o mai bună bugetare și planificare a acestor servicii, fapt care va favoriza dezvoltarea domeniului.

Expertele care au elaborat metodologia, Eugenia Veveriță și Mariana Ianachevici, au explicat modul de formare a costurilor unui serviciu social, iar participanții au intervenit cu comentarii și sugestii de îmbunătățire a formulelor de calcul, luând în considerație atât specificul formării costurilor pentru serviciile sociale, cât și particularitățile aplicării cadrului normativ în domeniul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.

Prezentă la întrunire, Lilia Levința, consultantă principală la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a îndemnat participanții ca, în procesul de consultare, să ofere expertelor informații și date calitative, pentru ca documentul elaborat să contribuie cu adevărat la sporirea eficienței serviciilor sociale: „Aveți toată aprecierea noastră pentru efortul pe care îl faceți. Avem un scop comun – să livrăm servicii calitative populației vulnerabile și o misiune comună – să elaborăm politici clare, calitative și eficiente”.

AO „PRODCOS conlucrează deja de 7 ani cu instituții care prestează servicii sociale în 8 raioane ale Republicii Moldova. Președinta Asociației, Cristina Cușchevici, spune că a observat, în acest timp, faptul că există o discrepanță în distribuția resurselor financiare în funcție de raion, dar și costuri diferite ale serviciilor sociale. În unele cazuri, costul nu poate fi determinat sau, este diferit, sau nu poate fi determinat. „Prin stabilirea unei metodologii precise de calculare a costurilor, se va putea garanta că resursele financiare sunt direcționate acolo unde sunt cel mai mult necesare și că beneficiarii primesc sprijinul de care au nevoie. Consultarea publica a metodologiei oferă oportunitatea tuturor părților implicate – autoritățile publice, ONG, beneficiari – de a-și exprima opinia, sugestiile și preocupările în legătură cu acest instrument, asigurând astfel că aceasta va fi cât mai echitabilă și relevantă pentru nevoile reale ale beneficiarilor”, spune Cristina Cușchevici.

Livia Mărginean, directoare de programe în cadrul organizației Copil, Comunitate, Familie (CCF Moldova), susține că într-un stat e nevoie să existe un cadru unic de dezvoltare a serviciilor sociale, care să cuprindă actele normative corespunzătoare – standarde minime de calitate, regulamentele acestor servicii și metodologii care să abordeze uniform cheltuielile per serviciu atât pentru prestatorii publici, cât și pentru cei privați. „Acest atelier de consultare a fost foarte important pentru cei care dezvoltă și aduc în țară servicii necesare beneficiarilor – adulți, copii, persoane cu dizabilități, ca să înțeleagă modalitatea de costificare a activităților, identificarea costurilor per beneficiar după o metodologie unică, dar și să poată face prognoze și a planifica resursele corect și echitabil. Metodologia de costificare discutată va permite o abordare unică, nondistriminatorie, pentru toți beneficiarii. Totodată, în contextul reformei „Restart”, care asigură finanțarea serviciilor sociale din bugetul central, metodologia va putea completa acest pachet de acte normative și va putea încuraja dezvoltarea unor noi servicii”, explică Livia Mărginean.

Metodologia de calculare a costurilor serviciilor sociale a fost elaborată și consultată periodic cu specialiștii începând cu anul 2022 în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis. Ea urmează să fie aprobată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale ca instrument pentru planificarea și finanțarea serviciilor sociale.

Recente

Mai vezi și

Promovarea transparenței și a bunei guvernări prin instruirea femeilor lidere în achiziții publice

AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul UN Women Moldova...

Noi parteneriate pentru combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen!

Anunțăm implicarea activă a echipei AO Institutum Virtutes Civilis...

AO „Institutum Virtutes Civilis” sprijină inițiativele de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat...

AO Institutum Virtutes Civilis elaborează noi formule de calculare a costurilor serviciilor sociale

Specialiști din cadrul centrelor de plasament pentru vârstnici, ai unor centre comunitare multifuncționale și ai structurilor teritoriale de asistență socială care gestionează astfel de...

Organizațiile prestatoare de servicii sociale și autoritățile publice sunt ajutate să însușeasă procedurile de achiziții publice a serviciilor sociale

Reprezentanți ai autorităților publice locale și ai organizațiilor prestatoare de servicii sociale din diferite localități au participat la Chișinău la o nouă instruire desfășurată...

La Strășeni a fost creat în premieră serviciul social Echipă Mobilă pentru persoane cu dizabilități severe

Cel puțin 25 de persoane cu grad de dizabilitate sever și accentuat din raionul Strășeni primesc lunar îngrijiri și consultații la domiciliu de la...