Simulare de dezbateri publice la Strășeni: Academia de Liderism Feminin 2019

La 10 iulie 2019, în incinta Casei de Cultură din Strășeni, a avut loc ce-a de-a doua simulare de dezbateri publice în cadrul Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” . Simularea de dezbateri publice este un exercițiu în care beneficiarele Academiei – Elena Crîșmari, Angelina Mistreț și Maria Manoli – au reușit să transpună în practic cele învățate în cadrul atelierelor de instruire ale proiectului „Women 4 Leadership” .

Participantele la simularea de dezbatere publică de la Strășeni au venit cu probleme bine definite și au prezentat mesajul lor într-un mod cât mai clar către potențialii alegători.

„Exercițiul care a fost organizat astăzi pentru noi, femeile care suntem parte a Academie de Liderism Feminin, este un exercițiu foarte bun și util. Astăzi am învățat că lucrurile nu par atât de simple într-o campanie electorală, că alegătorul este foarte competent și face alegerea corectă. Îndemn doamnele care vor să candideze să aibă curaj și să vină la instruirile Academiei de Liderism Femini, că astfel vor obține succes” a afirmat beneficiara Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”, primara satului Zubrești, Maria Manoli.

„Îmi doresc să candidez la funcția de consilieră locală din localitatea mea de baștină. Am o problemă pe care vreau să o rezolv cu tot dinadinsul. Experiența de astăzi m-a ajutat să identific unele puncte slabe, pentru care mai am nevoi să acumulez cunoștințe. A fost o lecție pentru mine datorită căreia voi încerca să depun efort pentru a rezolva aceste probleme, pe care eu le-am întâmpinat și anume în fața acestui public, reprezentat de tineri, care într-adevăr mi-au sugerat unele momente în care ar trebui să mă implic”, afirmă Elena Crîșmari, participantă la Academia de Liderism Feminin.

Marea majoritate a publicului, fiind reprezentanți ai „Centrului Raional al Tinerilor, Strășeni” au avut parte de o experiență nu doar utilă, dar și cu totul nouă:

„Este o experiență nouă pentru mine, nu am mai participat la astfel de evenimente, însă este o experiență foarte folositoare, deoarece atunci când atunci când voi atinge majoratul deja voi ști cum decurge tot procesul de vot. Sincer, toate doamnele au fost extraordinare, se vede că nu au avut emoții și știu cum merg lucrurile pe această platformă. Este important să implicăm tinerii în aceste procese, deoarece vocea tinerilor la noi, în Moldova ,nu este auzită și aș dori ca tinerii să fie auziți și din câte știu majoritatea tinerilor nu prea ies la vot și aș vrea ca tinerii să fie implicați, să dorească să participe la vot și să se vadă că oamenii își doresc decizia pe care o iau”, a povestit Ionuț Chintea, 15 ani, Liceul Teoretic „Ion Vatamanu”.

Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) și IP CRAION CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia, și contribuie la abilitarea femeilor pentru participare în procesele decizionale la nivel local și național.

Sursa: Stiripozitive.eu

Recente

Mai vezi și

Promovarea transparenței și a bunei guvernări prin instruirea femeilor lidere în achiziții publice

AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul UN Women Moldova...

Noi parteneriate pentru combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen!

Anunțăm implicarea activă a echipei AO Institutum Virtutes Civilis...

AO „Institutum Virtutes Civilis” sprijină inițiativele de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat...

AO „Institutum Virtutes Civilis” – printre organizațiile naționale ce sunt parte a mecanismului de oferire a asistenței pentru refugiați

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) și Consiliul Internațional al Agențiilor de Voluntari (ICVA) au dat publicității un raport ce conține cartografierea și evaluarea rapidă...

/VIDEO/ Cu grijă pentru oameni. Persoanele cu venituri modeste din Glodeni își vor putea spăla gratuit lucrurile

În secolul XXI mașinile de spălat rămân a fi un obiect de lux pentru mulți locuitori din Republica Moldova. Din acest motiv, la Glodeni...

Centre pentru copii, servicii pentru persoane cu dizabilități, oameni ai străzii, vârstnici și servicii medicale la domiciliu vor fi create cu sprijinul Uniunii Europene...

În următorii doi ani, 40 de organizații ale societății civile vor dezvolta, extinde sau îmbunătăți servicii sociale destinate persoanelor din grupuri vulnerabile din toată...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here