„Femeia cu necesitate specială este în stare să ia decizii bune pentru întreaga comunitate în mijlocul căreia trăieşte, având dorinţă şi ambiţie să se afirme în folosul altora”
– Lilia, acum 20 de ani ai fondat Organizaţia neguvernamentală „Pro Tineret”. Cărui scop serveşte această asociaţie şi care sunt obiectivele acesteia?
– Asociația „Pro Tineret” am înfiinţat-o împreună cu câteva persoane cu scopul de a încerca să cunoaştem altă lume, lumea din afara casei tinerilor cu necesităţi speciale din Hânceşti, căci toţi cunosc atitudinea din anii sovietici faţă de persoanele cu dizabilităţi, aceştia fiind izolaţi în instituţii rezidenţiale, societatea având rezerve faţă de ei. Din acest considerent am luat iniţiativa să înființăm o asociație cultural-socială, care să se implice în soluţionarea unor sau altor probleme cu care se confruntă tinerii noştri. O măsură prevăzută de ONG-ul nostru este organizarea spectacolelor în diverse raioane din ţară, finala fiind la Filarmonica Națională, cu participarea nemijlocită a tinerilor care sunt înzestrați cu diverse talente ce trebuie promovate. Şi pe viitor ne propunem să continuăm activitățile social-culturale, ca să motivăm şi mai mult persoanele cu dizabilităţi să fie parte a societăţii, cât şi alte proiecte ce vor schimba viziunea autorităților asupra lor şi a-i convinge că şi ei sunt utili. De asemenea, ne dorim ca societatea să-și revadă atitudinea față de oamenii cu necesităţi speciale, să-i accepte şi să-i susţină pentru a se integra plenar în diverse domenii de activitate.
– Fiind originară din mun. Hânceşti, ai început să activezi în domeniul social anume aici. A fost greu sau uşor să te încadrezi în câmpul muncii având o dizabilitate? Cât de deschişi au fost angajatorii?
– Dizabilitatea nu este un impediment în realizarea pe plan profesional. Dorința de schimbare vine de la tine şi în felul acesta îi molipseşti şi pe alţii să te accepte aşa cum eşti, să-ţi vadă în primul rând potenţialul. Sunt născută în oraşul Hânceşti, din părinţi de profesie bucătari, suntem trei surori la părinţi. Am făcut studii la Şcoala internat specială din Hânceşti. Am studii medii şi studii în domeniul calculatorului, cursuri de instruire a diferitor Centre, Asociaţii Obşteşti, unde am prins drag de oamenii cu care interacţionam şi de oameni în general. O activitate destul de frumoasă şi o experienţă minunată am avut în colectivul Casei de cultură Hânceşti şi la Centrul Medicilor de familie Hânceşti, precum şi în calitate de asistent social la Borogani. Pe această cale, ţin să le mulţumesc angajatorilor cu care am avut plăcerea să lucrez, pentru că m-au acceptat ca om, ca specialist, ca pe o persoană capabilă care își cunoaşte meseria. Cu un adânc respect faţă de angajatorii mei, apropo, am fost şi eu – deschisă, ambiţioasă, comunicabilă şi dornică să fiu activă, să nu stau acasă.
– În pofida unor limite de ordin fizic, eşti foarte activă în viaţa socială, implicându-te în diverse proiecte. Vorbeşte-ne despre acestea…
– Da, într-adevăr, m-am implicat în multe proiecte sociale cu Centrul „La strada”, cu Centrul „Contact”, Asociația „MOTIVAŢIE”, cât şi cu alte asociaţii cu care am colaborat în diverse proiecte şi programe. În colaborare cu Ministerul Muncii şi Protecției Sociale, Ministerul Culturii am organizat activități în sprijinul persoanelor cu necesităţi speciale. Mai nou, m-am implicat în proiecte motivaționale, care motivează femeia cu necesitate specială să participe în procesul de luare a deciziilor, să fie alta, să-şi dorească să-şi valorifice potenţialul candidând la alegerile locale 2019 în calitate de consilier sau primar, de ce nu? (Proiectul „Women 4 Leadership”, Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, IP CRAION CONTACT-Cahul, UN Women în Moldova și Suediea). Dizabilitatea m-a făcut şi mai puternică şi cred că, fiind implicată în diferite proiecte sociale, mi-am demonstrat încă o dată că eu trebuie să-mi spun cuvântul, că şi vocea mea contează.
– Este dizabilitatea un impediment pentru ca un om cu scopuri bine definite şi ambiţie să contribuie la dezvoltarea comunităţii şi să se realizeze în plan personal? Te rog să ne spui din proprie experienţă…
– Nu vreau să mă repet, dar dizabilitatea nu este un impediment, din contra, personal pe mine m-a făcut mai puternică datorită părinților, cât şi a medicului ortoped care m-a operat şi mi-a dat o şansă de a avea o sănătate mai bună, oferindu-mi sprijin şi susţinere, crezând în mine şi cultivându-mi dorinţa de a fi alta, sprijinindu-mă în toate realizările mele. Îmi doresc enorm să pun baza unei colaborări frumoase cu societatea în întregime prin implicarea mea ca viitoare candidată la alegerile locale în raionul Leova, Borogani, în funcţie de consilier local, căci m-am căsătorit aici, găsindu-mi jumătatea în această localitate. Cred că femeia cu necesitate specială este în stare să ia decizii bune pentru întreaga comunitate în mijlocul căreia trăieşte, având dorinţă şi ambiţie să se afirme în folosul altora.
– Care sunt cele mai mari provocări şi stereotipuri de care se ciocnesc persoanele cu dizabilităţi în viaţa cotidiană şi cum pot fi acestea combătute mai eficient?
– De obicei, lumea percepe persoana cu dizabilitate ca pe o legumă care trebuie să fie supusă şi tăcută. Greu merg lucrurile spre schimbare şi din motiv că nu toţi cei cu nevoi speciale doresc să se afirme, având frica de a nu fi discriminaţi, intimidaţi. Societatea moldovenească încă nu este pregătită sau nu doreşte să se schimbe în privinţa persoanelor cu necesităţi. Doar noi putem înfăptui schimbarea, suntem un grup de 50 de femei participante la proiecte motivaţionale de schimbare şi creştere a abilităţilor, un suport pentru alţi tineri de a se vedea plini de curaj în viaţa de zi cu zi.
– În final, am dori să te întrebăm despre o experienţă frumoasă, şi anume faptul de a fi protagonista cărţii Cristinei Costov „Sunt Om”. Ce lecţii de viaţă ai dorit să transmiţi cititorilor prin expunerea istoriei tale?
– Cu drag am acceptat provocarea să-mi scriu istoria vieţii în antologia „Sunt Om” de Cristina Costov. Viaţa mereu e plină de surprize bune şi mai puţin bune, dar totul începe de la dorinţa de a te cunoaşte pe tine însuţi mai bine. Istoriile frumoase a 27 de tineri cu dizabilităţi m-au făcut să mă gândesc încă o dată că totul începe de la a te evalua pe tine însuţi – ce ai reuşit până acum şi ce vrei să realizezi mai departe în viaţă. După frumoasa experienţă cu genericul „Omul trebuie să creadă”, mulţi m-au telefonat spunând că au învăţat lucruri utile citind cartea, iar istoria mea seamănă cu a lor şi atunci m-am simţit tare mândră că cineva crede în mine şi experienţa vieţii mele poate fi de folos cuiva, îi poate inspira. În final, vin cu un îndemn către toţi cei care se confruntă cu anumite limite de ordin fizic sau de alt gen: credeţi în voi, în forţele şi abilităţile voastre, căutaţi mereu să progresaţi, nu vă fie frică, treceţi pragul incomodităţilor şi temerilor. Omul poate face schimbarea, dacă are dorinţă. Începutul contează!
-Mulţumim pentru interviu şi succes în toate lucrurile frumoase!
Elena ZAIŢEV
Sursa: Curierul de Hâncești