Cinci participante ale Academiei de Liderism Feminin din regiunea de sud au fost implicate într-un exercițiu practic de simulare a dezbaterilor publice la Cahul, scrie publicația „Ziua de azi” din Cahul.
Cele 5 doamne – Olga Apetri, Elena Enachi, Aliona Grebănos, Tatiana Seredenco și Daniela Șeremet – au avut ocazia să pună în practică cunoștințele acumulate pe parcursul instruirilor din cadrul Academiei de Liderism Feminin „Women 4Leadership”.
Acestea și-au prezentat misiunile, programele electorale, au răspuns la întrebările moderatorului și ale publicului prezent la eveniment.
„Astăzi a fost un exercițiu de simulare, prin care am urmărit scopul să formăm capacități la femeile, posibile candidate la alegerile parlamentare din anul 2019. Există o barieră de comunicare ce știrbește din capacitatea și imaginea femeii și din posibilitatea ei de a se manifesta sau a câștiga voturi. Scopul nostru final este ca această simulare să nu rămână doar un exercițiu, dar acele capacități care le-au căpătat astăzi participantele la eveniment să fie implementate în alegerile ulterioare” ne-a declarat Silvia Strelciuc, Director Executiv IP CRAION CONTACT-Cahul.
După ce și-au ținut pledoariile și au răspuns la întrebările publicului, atât doamnele cât și numeroasa asistență au fost invitați la urna de vot, special pregătită. După ce publicul și-a expus poziția, voturile au fost numărate și stabilită doamna care a fost cea mai convingătoare sau care a fost în stare să atragă câți mai mulți susținători la această dezbatere.
„Știam din start că vom avea de participat la o asemenea dezbatere. Câteva zile înainte parcă avem unele frici, dar până la urmă m-am înarmat cu curaj și m-am pregătii pentru un astfel de exercițiu, căci în viață avem examene mai mari de depășit. Pot spune despre acest program că a fost unul amplu și extraordinar de bun pentru noi toate. Eu îndemn toate femeile să fie active, să se implice, să nu le fie frică să-și expună părerea, să gândească constructiv, și să știe să lupte cu stereotipurile din societatea noastră” ne-a declarat Aliona Grebănos, una dintre participante la dezbatere.
Scopul acestor dezbateri a fost stimularea interesului femeilor pentru activismul civic și politic, motivarea femeilor selectate în proiect pentru a se lansa în competițiile politice din anul electoral 2019, atât în alegerile parlamentare, cât și locale, abilitarea comunicațională și comportamentală a viitoarelor candidate dar și cultivarea culturii electorale la populație.
Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de IP CRAION CONTACT-Cahul și Asociația Institutum Virtutes Civilis (IVC), în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) în Moldova și cu sprijinul Guvernului Suediei.
Sursa: Ziua de azi