Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis” invită candidații interesați – persoane fizice/ experți/ e sau juridice/ companii specializate, să depună dosarele de aplicare pentru elaborarea paginii web/platformei serviciilor sociale disponibile pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Pagina web/ platforma Serviciilor Sociale din Republica Moldova va fi elaborată în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderism feminin și bună guvernare”, implementat de FES Moldova și AO IVC, cu suportul financiar al Uniunii Europene și FES.
Detalii concurs
Organizația | Fundația „Friedrich Ebert” Moldova (FES) și AO “Institutum Virtutes Civilis” (IVC) |
Sectorul: | Non-guvernamental |
Scopul: | Elaborarea unei pagini web/platforme |
Perioada de implementare: | aprilie 2022 – mai 2022 |
Livrabile: | Pagină web/platformă |
Expertiză: | Design, dezvoltare și implementare a unei pagini web/platforme |
Locație: | Chișinău, Republica Moldova |
Termen limită de aplicare | 03/04/2022 |
Context
Mobilizarea autorităților publice, agenților economici și cetățenilor simpli în contextul crizei refugiaților din Ucraina a scos la suprafață nivelul înalt de solidaritate și empatie al societății moldovenești pentru tragedia prin care trece poporul ucrainean. Chiar dacă e o țară săracă, cu probleme structurale nerezolvate, Republica Moldova s-a organizat rapid să ajute zilnic zeci de mii de familii de ucraineni care se refugiază sau care tranzitează teritoriul țării, pentru a ajunge în alte state. Acest efort este cu atât mai accentuat cu cât conștientizăm că doar în primele trei săptămâni ale conflictului armat au trecut granița țării peste 300 000 de ucraineni.
Astfel, mobilizarea exemplară a societății moldovenești urmează să fie susținută de politici publice la nivel de stat pentru integrarea refugiaților și ajustarea activităților statului la noile realități. Cea mai mare provocare și presiune va fi pe serviciile sociale, dar și pe capacitatea economiei naționale de a integra rapid refugiații în circuitul economic al țării, cu o strategie care să includă acțiuni cu rezultate pe termen scurt și mediu.
Platforma electronică a serviciilor sociale va reprezenta un sistem informațional ce urmărește două obiective:
- Crearea oportunității de identificare rapidă a serviciului social necesar în apropierea locației potențialului beneficiar
- Dezvoltarea unui sistem de date de monitorizare de către MMPS a bugetelor alocate pentru servicii sociale de APL de nivelul doi, servicii existente, număr de beneficiari etc.
Platforma va avea 2 interfețe, una pentru publicul larg, care va permite accesarea în timp rapid a serviciilor sociale disponibile pe întreg teritoriul țării (în dependență de necesitatea specifică a utilizatorului). Informația disponibilă pe platformă va fi dezagregată pe raioane, orașe și sate. Platforma va fi accesibilă pentru orice persoană care vrea să identifice serviciile de care are nevoie, în localitatea în care trăiește/se află. Pentru persoanele refugiate, sistemul va oferi informația în limba rusă.
Cea de a doua interfață va putea fi accesată doar de instituția publică centrală, responsabilă de elaborarea politicilor publice în domeniul social și în special al cadrului de dezvoltare a serviciilor sociale.
Principiile de funcționare ale platformei vor fi:
- Accesibilitate;
- Comoditate;
- Operabilitate;
- Receptivitate;
- Confidențialitate.
Platforma își propune să vină ca o completare organică pe domeniul social a platformei guvernamentale https://dopomoga.gov.md/ care este specializată pe informații de urgență și răspuns imediat la criza actuală. După depășirea crizei refugiaților, platforma va rămâne funcțională pentru utilizarea de către publicul larg din Republica Moldova.
Platforma va fi simplă în utilizare și va oferi instrucțiuni clare pentru orice utilizator, inclusiv cei care au cunoștințe minime de utilizare a dispozitivelor electronice.
Responsabilitățile companiei contractate:
- Prezentarea modelelor de design modern și inovator a platformei și ghidarea IVC și FES în selectarea structurii și designului potrivit unei astfel de platforme
- Elaborarea designului, implementarea și testarea pagini web, conform conceptului
- Stocarea paginii web pe furnizorul serviciului de hosting propus de prestatorul de servicii și aprobat de echipa IVC și FES
- Elaborarea ghidului de utilizare și instruirea personalului pentru menținerea/actualizarea platformei
Cerințe față de compania aplicantă (cerințele se referă inclusiv la calificările membrilor echipei ce vor presta serviciile)/ expert:
- cel puțin patru ani de experiență în elaborarea/dezvoltarea paginilor web/platformelor electronice;
- capacitatea de îndeplinire a sarcinilor în termenii stabiliți (livrarea produselor în termenii stabiliți);
- experiență de a asigura transferul de cunoștințe privind administrarea paginilor web către persoanele interesate;
- experiența anterioară de lucru în proiecte asemănătoare va fi considerată un avantaj.
Termenul de realizare a sarcinii este aproximativ 40 de zile de la încheierea contractului.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor – 3 aprilie 2022.
Ofertele vor fi trimise prin e-mail, la adresa: info.aoivc@gmail.com, cu subiectul mesajului „Aplicație pagină web/platformă”.
Vor fi examinate doar dosarele complete, depuse în termenul stabilit. Vor fi contactate doar ofertele preselectate, în baza dosarelor depuse.
IVC și FES își rezervă dreptul de a solicita referințe și documente suplimentare, de a negocia oferta financiară propusă, de a anula, prelungi sau relansa concursul de selectare a unei companii media sau de comunicare.
Pentru a accesa detalii cu privire la cerințele tehnice generale și operaționale a platformei, perioada de implementare a sarcinii, cerințele specifice față de dosarele de aplicare și criteriile de selecție, vă rugăm să accesați Termenii de referință.