PrimaEvenimente„Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală”: Grupurile de Acțiune Locală din Anenii Noi și Strășeni au beneficiat de o instruire on-line privind crearea și...

„Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală”: Grupurile de Acțiune Locală din Anenii Noi și Strășeni au beneficiat de o instruire on-line privind crearea și administrarea paginilor web

Grupurile de Acțiune Locală „Serpantina Nistrului” din raionul Anenii Noi și „Plaiul Codrilor” și „Lunca Bâcului” din raionul Strășeni au beneficiat, la 15 septembrie 2020, de o instruire on-line, organizată în cadrul proiectului „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală”.

Proiectul „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului de grant „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), și contribuie la consolidarea dezvoltării locale prin activități de consultanță, instruire și capacitare a comunităților din raioanele Anenii Noi, Călărași și Strășeni.

În debutul evenimentului desfășurat în regim de teleconferință, Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a accentuat importanța pentru cetățeni și comunități a unor resurse on-line de interacțiune și mobilizare comunitară cum sunt site-urile web și a colectat un scurt feed-back după ce, recent, cele trei Grupuri de Acțiune Locală au participat în cadrul aceluiași proiect la o consultație privind Strategiile de dezvoltare locală a unei microregiunii.

Grupul de Acțiune Locală „Serpantina Nistrului” reunește cinci localități din raionul Anenii Noi: Speia, Telița, Calfa, Varnița și Gura Bâcului.

Grupul de Acțiune Locală „Plaiul Codrilor” cuprinde comunitățile Vorniceni, Lozova, Micleușeni și Dolna din raionul Strășeni.

Grupul de Acțiune Locală „Lunca Bâcului” este format din localitățile Pănășești, Căpriana, Tătărăști, Bucovăț, Gălești, Zubrești, Ghelăuza, Negreșit și Recea din raionul Strășeni.

Aceste Grupuri de Acțiune Locală au drept scop dezvoltarea pe termen lung a microregiunilor.

„Mergem pas cu pas ca să lansăm paginile web ale comunităților dumneavoastră în care cetățenii vor găsi informații de interes public pentru ei. Și dacă la început acest scop, așa cum ați mărturisit, părea departe și greu de realizat, iată că ajungem să vedem rodul acestui efort comun”, a afirmat Liliana Palihovici.

„Aceste resurse web vor contribui la o comunicare intensă cu cetățenii și vor ajuta Grupurile de Acțiune Locală pe care le reprezentați să asigure transparența activităților și să mobilizeze sprijin, resurse pentru realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară. În același timp, administrațiile publice locale vor putea astfel să implice în procesul de luare a deciziilor”, a spus Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”.

Subiectele discutate în cadrul instruirii s-au referit la crearea și administrarea paginii web a localității – cum trebuie să fie gestionată pagina web, cum se plasează informația, cu se asigură interacțiunea etc.

„Aceste pagini sunt dedicate activităților de informare a cetățenilor despre diferite proiecte realizate sau decizii luate de către autoritățile publice locale și vor fi de un real ajutor în acțiunile noastre”, a fost una dintre concluziile acestei instruiri on-line, desfășurată în cadrul Programului de grant „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Articolul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene. #dezvoltmd, #EuropeanUnion, #CivilSociety

Recente

Cum pot fi construite politici publice mai apropiate de oameni. Un program desfășurat la Chișinău a mizat pe știința comportamentală

Tot mai multe state europene folosesc în ultimii ani perspective comportamentale pentru a înțelege cum iau oamenii decizii și de ce anumite politici, chiar...

Un program inițiat de Institutum Virtutes Civilis aduce în discuție la Chișinău perspectivele comportamentale în politicile publice 

Abordarea comportamentală poate reduce semnificativ decalajul dintre intențiile formulate în politici publice și rezultatele obținute în practică. Aceasta este una dintre concluziile formulate de...

Integrarea perspectivelor comportamentale în politicile publice – tema programului desfășurat de IVC într-un context de dezinformare și polarizare socială

30 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor societății civile și experți în politici publice participă, la Chișinău, la programul „Perspective comportamentale în elaborarea politicilor...