La Strășeni a fost creat în premieră serviciul social Echipă Mobilă pentru persoane cu dizabilități severe

Cel puțin 25 de persoane cu grad de dizabilitate sever și accentuat din raionul Strășeni primesc lunar îngrijiri și consultații la domiciliu de la specialiștii serviciului social Echipă Mobilă, creat cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova. Din Echipa Mobilă fac parte un psiholog, un kinetoterapeut și un asistent social, care vizitează periodic beneficiarii, conform unui plan individual. Persoanele cu dizabilități sunt ajutate să-și sporească gradul de autonomie personală și să-și îmbunătățească astfel calitatea vieții.

Prezent la eveniment, Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale s-a referit la importanța serviciului nou creat, menționând că prin acesta sunt auzite mai bine vocile persoanelor cu disabilități. „Autoritățile centrale sunt partenerii de încredere ai organizațiilor societății civile în identificarea intervențiilor necesare pentru dezvoltarea serviciilor sociale mai bune în țară. Serviciul Echipă Mobilă este un exemplu, în acest sens. Cu toții ne dorim să avem servicii sociale mai bune, accesibile, centrate pe nevoile beneficiarilor. Rămânem deschiși să răspundem în continuare oricărei idei care să contribuie la dezvoltarea serviciilor sociale și la îmbunătățirea condițiilor de viață și a incluziunii persoanelor vulnerabile din raionul Strășeni”, a menționat la evenimentul de lansare a serviciului Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale. 

Serviciul a fost dezvoltat de Asociația Obștească „Alianța pentru Dolna” și Direcția Generală Asistență Socială Strășeni, care îl va finanța și gestiona în continuare. „Consiliul Raional Strășeni a sprijinit crearea acestui serviciu și a identificat surse pentru finanțarea lui, întrucât este unul foarte necesar pentru raion. Avem 550 de persoane cu grad de dizabilitate sever și accentuat, iar Ehipa Mobilă este deosebit de utilă în special pentru beneficiarii care trăiesc în localitățile îndepărtate de centrul raional”, a spus președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan.

Din resursele Uniunii Europene, Echipa Mobilă a primit un autoturism, fără de care nu ar putea ajunge la beneficiari. „Serviciul social Echipă Mobilă este unul foarte necesar, dar și foarte costisitor, astfel că nu toate administrațiile raionale și-l pot permite. De aceea Uniunea Europeană a sprijinit, în cadrul acestui proiect, crearea sau dezvoltarea a șase Echipe Mobile în diferite raioane, care contribuie la reabilitarea și, în final, la incluziunea socială a copiilor și adulților cu dizabilități”, a spus Victoria Neaga, manageră de proiecte la Delegația Uniunii Europene la Chișinău.

Angajații Echipei Mobile au fost instruiți și au primit mentorat la elaborarea documentelor de constituire, pentru a putea presta serviciul la nivelul standardelor de calitate stabilite de legislație. „Fundația Soros Moldova pune un accent deosebit pe parteneriatele dintre societatea civilă și autorități, care contribuie la dezvoltarea rețelei de servicii sociale și la accesibilizarea serviciilor pentru diferite categorii de beneficiari. Împreună cu partenerii din proiect, lucrăm și pe partea de capacitare a personalului, pentru toate cele 40 de servicii sociale dezvoltate în cadrul proiectului, pentru ca asistența acordată beneficiarilor să fie cu adevărat de calitate”, a declarat Petru Culeac, director executiv al Fundației Soros Moldova.

Proiectul „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, în cadrul căruia sunt dezvoltate 40 de servicii sociale în diferite localități ale Republicii Moldova, se desfășoară pe parcursul a 42 de luni, are un buget total de 3.375.000 de euro și este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis. 

Persoană de contact: Elena Crâșmari, președintă, AO „Alianța pentru Dolna”

tel: 069416015, aliantapentrudolna@gmail.com

Recente

Mai vezi și

Angajăm asistent/-ă de proiect în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”

Locație:Chișinău, MoldovaDurata:15.11.2023 – 31.03.2024Tipul contractului:Contract de muncă pe termen...

Termeni de Referință pentru achiziționarea produselor de vizibilitate în cadrul proiectului „Femei pentru Liderism și Bună Guvernare”

Organizație:Asociația Obștească “Institutum Virtutes Civilis”Sectorul:Non-guvernamentalLocație:Republica MoldovaPerioada de prestare a...

Anunț de angajare: șofer

Locație:Chișinău, MoldovaOrganizația:AO Institutum Virtues CivilisTipul contractului:Contract de prestare a...

Proiectul metodologiei de calculare a costurilor serviciilor sociale a fost supus unei noi runde de consultări

Formulele de calculare a costurilor pentru două servicii sociale – Echipă Mobilă și Asistență Parentală Profesionistă – au fost analizate minuțios într-o ședință de...

Parteneriatul eficient dintre prestatorii de servicii sociale și autorități este esențial pentru a asigura o ofertă coerentă și integrată de servicii

Bugetele precare rezervate serviciilor sociale, dificultatea aplicării unor instrumente legale care ar facilita și ordona achiziția serviciilor, precum și unele confuzii din legislație sunt...

Președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu: „O metodologie de costificare a serviciilor sociale va aduce claritate la planificarea bugetelor”

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), organizație neguvernamentală cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul protecției copiilor,...