Recent, în satul Cociulia, raionul Cantemir, a avut loc o simulare de dezbateri publice în cadrul cărora beneficiarele proiectului „Women 4 Leadership” Alina Perju, Rima Stăvilă și Aliona Budescu au valorificat cunoștințele obținute în cadrul atelierelor de instruire ale Academiei de Liderism Feminin.
Potențialii alegători au fost reprezentanții tuturor categoriilor de vârste, astfel încât au fost abordate problemele întregii comunități.
Martin Deshayes intenționează să se stabilească, împreună cu soția sa, Alina Perju, cu traiul în satul Cociulia și o susține în toate inițiativele de a se implica în dezvoltarea localității de baștină.
„M-am bucurat că în Moldova sunt astfel de exerciții practice, care să ajute femeile să fie mai implicate în domeniul politic și văd că le reușește foarte bine. Astăzi noi am văzut trei femei – cu viața lor, cu istoria lor, care au reușit să convingă persoanele din public în ideea lor. Mi-a plăcut activitatea de astăzi, a fost foarte bine condusă și oamenii au fost cointeresați. Super! Eu o susțin pe Alina pentru că eu sunt total convins de ce vrea ea să facă aici.”
„Activitatea de azi a fost un exercițiu pentru mine în urma tuturor instruirilor pe care le-am avut în cadrul proiectului „Women 4 leadership” , o școală de viață pentru mine. Am venit aici cu foarte mule emoții, chiar dacă este un exercițiu de simulare, vorbesc în fața locuitorilor din satul Cociulia”, a precizat Alina Perju, beneficiara Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”.
Cu ce inițiative femeile-lidere vor a motiva tinerii să-și dezvolte o afacere în mediul rural? Care vor fi primele realizări după obținerea funcției dorite în cadrul alegerilor locale? Care sunt mecanismele de comunicare cu membrii comunității din care fac parte? La acestea și multe alte întrebări au oferit răspunsuri beneficiarele Academiei de Liderism Feminin, Alina Perju, Rima Stăvilă și Aliona Budescu.
„Situația mea s-a schimbat: sunt acum dispusă mai mult să interacționez cu cetățenii, cu publicul direct. Mulțumim formatorilor care ne-au pregătit, dându-ne astfel curajul de a participa”, mărturisește Aliona Budescu, beneficiara Academiei de Liderism Feminin.
„Problemele prioritare de aici, ca și în oricare altă localitate, sunt starea dezastruoasă a drumurilor, problema cu gunoiștile, problema cu canalizarea, De asemenea, și la noi în localitate nu este nici-un parc pentru tineri și pentru adolescenți și cred că lucrul cu care aș începe este amenajarea unui parc”, menționează Rima Stăvilă, participanta la simularea de dezbateri publice de la Cociulia.
Femeile-lidere au motivat prin discursurile lor și alți membrii comunități să se implice și, așa cum mărturisește Rima Stăvilă, au început să participe la activități chiar și și cei mai mici membrii ai familiei sale.
„Vreau să menționez faptul că m-am pregătit foarte intens de acest eveniment. Dacă înainte citeam povești copiilor mei, acum seara am început să le citesc discursul meu și le-a plăcut atât de mult încât atunci când încercam să le continui povestea au spus să le citesc discursul”.
Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) și IP CRAION CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia, și contribuie la abilitarea femeilor pentru participare în procesele decizionale la nivel local și național.
Sursa: Stiripozitive.eu