Ediția din august 2020 a Newsletter”-ului „Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă, NR.8 (174), editat de Asociația pentru Politică Externă, împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung, găzduiește un interviu cu Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, care face o trecere în revistă a reușitelor și neîmplinirilor celor aproape trei decenii de independență a Republicii Moldova și afirmă că „Fără implicarea tinerilor, vom discuta despre aceleași probleme și peste alți 30 de ani”.
De asemenea, Liliana Palihovici împărtășește propria viziune asupra perspectivelor de dezvoltare a societății din poziția sa actuală de lider în sectorul non-guvernamental.
După o experiență de circa un deceniu în politică, perioadă în care a fost inclusiv președintă interimară a Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici spune că a revenit la ceea de unde a pornit – lucrul cu oamenii. E adevărat că nu s-a rupt de tot de politică – prin asociația pe care a creat-o, își învață concetățenii cum să fie mai activi și mai implicați, cum să nu se teamă de autorități și să le ceară socoteală, promovând buna guvernare și statul de drept.
Și pentru că a crezut mereu în forța edificatoare a femeilor, timp de mai mulți ani a condus Academia de Liderism Feminin, oferind instruire și sprijin aspirantelor la o funcție politică. Despre rolul femeilor și al tinerilor într-o societate care se dorește echitabilă, despre reașezarea valorilor și resetarea clasei politice ca o condiție de modernizare a statului, citiți în continuare.
MOLDOVENII ÎNCĂ NU S-AU DEBARASAT TOTAL DE SENTIMENTUL DE FRICĂ
– Doamnă Palihovici, pe 27 august este Ziua Independenței. Cum este ea pentru dvs., care acum un deceniu erați în eșalonul de vârf al Puterii de la Chișinău?
– Îmi trăiesc viața ca orice alt cetățean al Republicii Moldova – cu toate grijile pe care le-au adus aceste timpuri, cu efortul de a ne menține sănătatea noastră, dar și a părinților și a copiilor. Cred că acesta e fundalul pe care va fi marcată Independența în anul 2020. Prioritatea nr. 1 este să rezistăm moral și fizic – să rezistăm astăzi, pentru a ne putea gândi la viitor mâine. În ceea ce mă privește, acesta este gândul care mă însoțește mereu, nu doar în ajunul unor sărbători naționale: ce aș mai putea face ca țara aceasta să-și identifice parcursul, copiii noștri sa dorească sa învețe aici, iar familiile să vrea să-și facă acasă cuibul.
– Și, ați găsit răspunsul?
– Încă nu, din păcate, deși îl caut de ani buni și încerc să-mi păstrez optimismul, să găsesc argumentele care să mă convingă și pe mine, și pe alții că, uite, poate astăzi e greu, dar mai fac un pas, un efort, mai găsesc oameni care gândesc la fel ca mine și poate că mâine o sa schimbăm lucrurile în bine. Optimismul mă ține.
Oricum, așa cum scriam nu demult, de la un stat de 29 de ani, ca și de la un om de 29 de ani, aștepți niște performanțe.
Dacă nu găsim răspunsul, rezultă că performanța nu s-a produs.
– Unde au fost greșelile? Unde ați greșit dvs.?
– Nici nu știu dacă sunt greșeli. Poate, mai curând, sunt consecințe ale felului de a fi al poporului nostru, ale mentalității și comportamentului lui. Mi se pare că moldovenii încă nu s-au debarasat total de sentimentul de frică. Frica de a vorbi, de a-si cere respectarea drepturilor, de a fi mai activi și mai implicați. Spun asta, bazându-mă pe observațiile din perioada când eram în politică, dar și pe unele experiențe mai recente.
În cadrul activităților sociale pe care le desfășor și care au scopul de a consolida democrația participativă și buna guvernare, mergând prin raioane și sate, constat că oamenii nu cred că, dacă ei ar fi mai activi, mai implicați, ar cere mai multă corectitudine de la cei ce guvernează la nivel local, dar și de țară, lucrurile s-ar schimba. Lipsește încrederea că și noi putem trăi bine, dacă suntem activi.
Drept urmare, majoritatea politicienilor din Republica Moldova perpetuează un grad foarte scăzut de responsabilitate față de cetățean. Și continuăm să trăim cum trăim… Înțeleg că o bună parte dintre
oameni și-au pierdut demult speranța, alții nici n-au aflat că pot trăi altfel și acceptă să voteze pentru o pungă de hrișcă sau alte beneficii minore. Cu certitudine, lucrurile vor putea fi schimbate atunci când se va
produce și o schimbare de mentalitate. Dar ea poate veni doar cu o nouă generație și dacă, azi, nu ne vom îngriji să sădim în tineri acea sămânță a activismului și a interesului față de viața comunitară, vom discuta despre aceleași probleme – sau chiar mai mari – și peste alți 30 de ani.
CÂND SOCIETATEA NU REACȚIONEAZĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ CEVA NU MERGE BINE
– Cum se vede realitatea astăzi, de pe poziția de activist, comparativ cu fotoliul de parlamentar?
– Eu de fapt am revenit la ceea cu ce mă ocupasem până a face „pauza politică” – lucrul cu oamenii, iar de realitate nu m-am rupt niciodată. Oamenii trăiesc într-un soi de disperare – suntem săraci și nimic nu este posibil. Noi încercăm să le demonstrăm contrariul. Îmi amintesc de o localitate… „Faceți adunarea satului?, i-am întrebat. De câte ori ați întrebat primarul ce buget a avut localitatea, cum au fost cheltuiți banii și cine a decis ca anume așa să fie cheltuiți și nu altfel?”. Sper că, cel puțin, i-am pus pe gânduri, altminteri ei nu trăiesc decât cu diferite declarații făcute de politicieni, pe care nici nu îndrăznesc să le pună la îndoială.
Apropo de declarații, chiar astăzi l-am auzit pe șeful statului povestind, cu titlu de bilanț înainte de sărbătoare, că și-a îndeplinit în proporție de 85% programul electoral, că a promovat indexarea pensiilor de două ori pe an…
Eu, ca cetățean, l-aș și m-aș întreba care este meritul lui aici și, mai ales, care e beneficiul pentru oameni, în situația în care nu ai reușit să restructurezi sistemul de pensionare, care să conducă la o creștere sesizabilă a bunăstării vârstnicilor. Care este relevanța indexării bianuale a pensiilor, dacă acum, în pandemie, din puținul de 1000-1500 de lei pensionarii trebuie să dea opt lei pentru o mască? Ne supărăm că lumea nu poartă mască, nu-și dezinfectează mâinile, dar oare a calculat cineva cât costă acest lucru pentru un om care trăiește cu 1500 de lei?!. Același lucru este valabil și pentru profesorii din școli, care se pare că vor jertfi jumate de salariu pentru consumabile de protecție anti-Covid…
Pentru că nu există tradiția ca fiecare să fie responsabil pentru bucățica sa de sarcină, nici să țină la imaginea pe care și-o face în urma (ne)executării acestei sarcini. Vedem o goană nebună după funcții, nu și asumarea responsabilității pentru funcție.
– Ne-ar putea ajuta un salvator care să ne inspire prin propriul exemplul?..
– Tonalitatea unei noi abordări ar trebui să o dea clasa politică, dar politicienii deja de atâtea ori au trecut toate liniile roșii admisibile, și fără să fie taxați de societate, încât ei cred că pot să perpetueze asemenea experiențe la nesfârșit…
De asta și ziceam că lucrurile se vor schimba atunci când vom avea o societate vibrantă, activă. De asta și mizez pe tineri… Când societatea nu reacționează, înseamnă că ceva nu merge bine. Au ieșit fermierii să
protesteze, restul au zis: nu ne privește. Au ieșit mamele să protesteze în legătură cu proasta calitate a alimentației în grădinițe (ar fi putut să iasă și tații, apropo) – restul au zis: nu e problema noastră. Societatea
încă e amorfă, oamenii încă nu înțeleg că se pot face auziți nu doar la alegeri și eu tare sper că, prin ceea ce fac, voi reuși să plantez sămânța activismului și că ea va a roade. Deși garanții nu poți să ai.
DACĂ MOLDOVENII VOTEAZĂ O FEMEIE CA PRIMAR, VOR VOTA ȘI O PREȘEDINTĂ
– Ce garanții vă dau femeile, pe care le încurajați să meargă în politică și le și învățați cum să o facă? Cât de simplu este acest demers în societatea noastră, care în esență este una patriarhală, totuși?
– Lucrul cu femeile implicate în politică este o mare provocare, dar și (uneori) o mare dezamăgire. Provocare, pentru că în cei trei ani ai Academiei de Liderism Feminin, pe care am organizat-o, am interacționat cu cele mai minunate femei ale acestei țări. Dezamăgire, pentru că am văzut situații în care ele au fost pur și simplu nedreptățite. Erau active, implicate, realizate, lucrau câte 24 de ore din 24 și se bucurau de susținerea oamenilor, și tare m-am întristat să văd că uneori, la întocmirea listelor, se pomeneau pe niște locuri neeligibile din start. Iar dacă se ambiționau să meargă mai departe pe cont propriu, căci nicio academie nu îți dă experiența unei campanii adevărate, se vedeau obstrucționate…
Acest fapt arată că majoritatea partidelor declară că avem egalitate de gen, că o susțin și că promovează implicarea femeilor în politică și în procese decizionale, dar în realitate foarte puține formațiuni și-ar fi ajustat listele electorale de bună voie.
– Rezultă că mult-trâmbițatele cote de gen nu se întâmplă și în realitate?
– Legea a obligat partidele să respecte cota de 40 la sută și ele s-au conformat, căci altfel nu erau înregistrate în cursa electorală. Dar aceeași lege le-a lăsat o portiță, un spațiu de manevră – în modificările pe care le poți face chiar înainte de scrutin nu mai ești obligat să păstrezi cota… Și partidele n-au pregetat să deschidă poarta… Astfel de cazuri au existat în multe raioane și nu a mai contat faptul că femeia a muncit toată campania și că oamenii, foarte probabil, au ales acel partid tocmai datorită ei. Iar ea află despre aceea că i-a fost schimbat locul în lista electorală abia după alegeri…
Sunt lacune ce pot fi combătute prin monitorizare, pe moment, și trebuie să punem presiune ca să fie lichidate într-un final. Și aici o să vă răspund la întrebarea pe care mi-ați pus-o mai devreme: ce garanții îmi dau femeile? Femeile îmi dau garanția de mai multă corectitudine.
– Și totuși, se perpetuează ideea – inclusiv de către politicieni-lideri de partide candidați la prezidențiale – că moldovenii nu sunt pregătiți să voteze o femeie?
– Dacă moldovenii votează, pentru cinci-șase mandate consecutiv, o femeie la funcția de primar într-un sat, cred că ei sunt gata să voteze și o președintă de țară. Da, poate că la început și-a făcut ea dușmani pentru că obliga oamenii să ducă gunoiul într-un anume loc, dar până la urmă implicarea și rezultatul sunt apreciate, pentru că schimbă lucrurile în bine.
Femeile au demonstrat că pot fi corecte, transparente, că țin la satul lor și se zbat să aducă fonduri și proiecte… Când unii politicieni spun că moldovenii nu sunt gata să voteze o femeie ca președintă, probabil că ei neglijează importanța acestui lucru pentru prosperarea țării și dezvoltarea ei democratică, pentru o societatea tolerantă, în care să fie respectați și femeia, și bărbatul, iar meritele și contribuția lor să fie recunoscute în egală măsură. Căci, până la urmă, criteriile pe care trebuie să le aplicăm față de actorii politici trebuie să fie corectitudinea, profesionalismul și performanța.
POLITICIENII TREBUIE SĂ ÎNCETEZE SĂ ÎMPARTĂ BLANA URSULUI DIN PĂDURE…
– Pandemia i-a adus pe mulți acasă, dar se pare că cine a putut deja a plecat înapoi. Există vreo șansă să oprim migrația? Și trebuie oare s-o oprim?
– Procesele migraționiste sunt firești în orice societate, dar atunci când acestea sunt provocate preponderent de starea moral-psihologică și mai puțin de situația economică a omului, lucrurile sunt și mai grave. Procesele pot fi inversate, căci moldovenii aflați peste hotare sunt, în continuare, foarte conectați la realitățile de acasă. Ei au plecat, dar nutresc speranța că lucrurile pot fi schimbate și că se vor întoarce. Dar nu pandemia va stopa migrația – și pentru mine a fost clar că acum vor reveni doar cei aflați în situații dificile, care nu aveau contracte de muncă.
Alții trebuie să fie factorii care motivează întoarcerea acasă, și anume, faptul că țara ta se schimbă în direcția pozitiva, că apar noi șanse de dezvoltare, că poți miza pe o justiție corectă și un mediu de afaceri favorabil.
Aceasta este societatea la care eu îmi doresc să ajungem – una în care fiecare să-și poată pune în practică ideile, să-și realizeze proiectele în beneficiu propriu și în beneficiul societății. Fiecare om acționează numai atunci când are și un beneficiu propriu.
– Trebuie să fim realiști: toamna va fi mai grea decât vara și primăvara…
– Da, este posibil să trecem printr-o perioadă mult mai complicată și lucrurile pot fi schimbate numai printr-un grad mai sporit de responsabilitate – fie că ești Opoziție, fie că ești Guvernare. Atunci când vor înceta să împartă blana ursului din pădure și se vor gândi care este impactul acțiunilor lor asupra vieții fiecărui om la moment, nu neapărat pe termen lung, societatea se va simți protejată. Este o abordare de care avem nevoie mai ales acum, când pandemia abia ia turații din păcate și îmi amintesc, în acest context, de o vizită făcută acum vreo opt ani în Suedia.
Atunci, ca și acum, în Parlamentul de la Chișinău partidele erau într-o continuă ceartă. La Stockholm, o coaliție minoritară urma să aprobe Bugetul pentru anul viitor. Cineva din delegația noastră a întrebat cum reușesc s-o facă, având un Guvern minoritar. „Dar bugetul este al întregii țări, a fost răspunsul. Venim cu amendamente, cu unele critici, dar până la urmă suntem obligați să creăm condiții ca bugetul să fie votat, fiindcă țara nu poate funcționa fără el”.
Aceasta înseamnă interes național și responsabilitate politică – să cedezi ceva mai mic pentru ca să obții ceva mai mare. Să faci cedări minore pe dimensiuni pe care azi nu ți le poți asuma ca priorități pentru a obține susținere pe programe importante naționale, ce ar schimba mâine felul de dezvoltare a educației, a sectorului de sănătate sau a celui energetic. Și noi avem nevoie de astfel de abordări complexe și de schimbări complexe pe toate domeniile de dezvoltare.
– Aveți vreun regret, în sensul în care ați fi vrut să promovați ceva în mod special și nu ați făcut-o?
– Cred că mi-aș fi dorit implicații mai mari și mai multe resurse alocate pentru tineri. Mă refer la oportunități create pentru angajarea lor și pentru dezvoltarea businessului și a inițiativelor lansate de tineri, fiindcă, așa cum am spus și mai devreme, convingerea mea fermă este că ei aduc schimbarea. Tinerețea este prin excelență perioada când ai idei, dar nu prea ai bani pentru realizarea lor.
Statul trebuie să creeze mecanismele prin care să-i sprijine și să-i încurajeze, doar așa ei vor rămâne aici să muncească, să se dezvolte și să contribuie la prosperarea țării. Un alt regret ține de faptul că uneori, când aveam opinii diferite pe unele subiecte, ar fi trebuit să fiu mai categorică, chiar și fiind în minoritate. Dar cred că aceasta era înțelegerea mea de a fi o echipă – să găsești consensul.
– Ați avea șansa să reveniți și să reparați, revenirea e un trend acum…
– Doamne ajută la cei care revin! Eu sunt la locul potrivit și fac ceea ce îmi place pentru a influența cumva dezvoltarea Republicii Moldova. Am crezut sincer în posibilitatea de schimbare și de dezvoltare democratică a țării. Nu m-am implicat în politică, fiind motivată de o funcție publică și tare-mi doresc ca toți cei implicați sau care se vor implica pe viitor în politica moldovenească să aibă ca punct de pornire și ca far călăuzitor interesul public, nu cel personal. Căci nu mai putem lăsa lucrurile să degradeze mai mult decât unde am ajuns.
Pentru aceasta, însă, și societatea trebuie să fie activă și să reacționeze la orice deviere a politicienilor. Să le dea permanent de știre că „noi v-am trimis acolo ca să lucrați pentru noi, nu ca să vă promovați interesele voastre!”.
Atunci când politicianul va înțelege ca nu poate pur și simplu jongla cu declarații și nu poate umbla dintr-un partid în altul fără să fie taxat la alegeri, va începe asanarea întregii clase politice moldovenești. Iar odată cu aceasta, și a întregii societăți.
– Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc mult succes.
Sorina Ștefârță
26 august 2020
Asociația pentru Politică Externă, împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung, vă propune un Newsletter pe subiecte de politică externă și integrare europeană a Republicii Moldova. Newsletter-ul este parte a proiectului comun „Dialoguri de politică externă”.
Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă | BULETIN LUNAR, AUGUST 2020, NR.8 (174)