Cu sprijinul Uniunii Europene, AO Institutum Virtutes Civilis elaborează un ghid privind contractarea serviciilor sociale

La 26 ianuarie la Chișinău a avut loc prima consultare a proiectului unui ghid care ar urma să ajute autoritățile publice și prestatorii privați să aplice procedurile de achiziție publică a serviciilor sociale. Ghidul a fost elaborat, sub coordonarea AO Institutum Virtutes Civilis (IVC), de către expertele Aurelia Bulat și Iulia Rotari, iar la consultări au fost invitați reprezentanți ai direcțiilor raionale finanțe și asistență socială, dar și reprezentanți ai organizațiilor societății civile care prestează servicii sociale.

Nevoia de a elabora o astfel de instrucțiune a apărut după ce IVC a constatat că autoritățile publice locale ezită să contracteze servicii sociale din cauză că nu au o capacitate suficientă de a aplica legislația în acest domeniu. „În momentul în care procedura nu este făcută corect, ea este contestată și, drept consecință, serviciul nu este finanțat și nici prestat”, explică Liliana Palihovici, președinta IVC. ”Am decis astfel să elaborăm un ghid, în care am explicat pe înțelesul tuturor ce spune legislația, care sunt procedurile, etapele. Sper că acest instrument va da mai multă încredere funcționarilor responsabili, în special celor din cadrul APL de nivelul doi, în realizarea procedurilor de achiziționare a serviciilor sociale, iar aceasta ar crește șansele ca serviciile sociale să fie accesate de cât mai multe persoane care au nevoie de ele. În localități avem un număr mare de persoane care au nevoie de aceste servicii, dar ele nu sunt prestate neapărat din cauza lipsei resurselor. Au fost constatate cazuri când resursele au fost disponibile, dar din cauza lipsei de cunoștințe cum să fie realizate procedurile ele pur și simplu nu au fost valorificate”, a adăugat Liliana Palihovici.

Ghidul conține o compilație de repere legislative, dar și modele de documente

La elaborarea ghidului au muncit timp de câteva luni consultantele în achiziții publice Iulia Rotari și Aurelia Bulat. Procedura de achiziție publică reprezintă un proces tehnic, cu etape clare, termene fixe și acțiuni concrete, iar ceea ce o face mai complexă sunt reglementările privind serviciile sociale, standardele minime de calitate și cerința de acreditare a prestatorilor serviciilor sociale, este de părere Iulia Rotari. „Astfel, la realizarea procedurii de contractare din fondurile publice trebuie să se facă această coroborare dintre legislația în domeniul achizițiilor publice și cea din domeniul asistenței sociale și serviciilor sociale. Anume aici intervine acest ghid care, pe lângă descrierea etapelor procedurii de achiziție, subliniază subtilitățile privind serviciile sociale de care trebuie să se țină cont la fiecare etapă, responsablitățile părților interesate – autoritatea contractantă și prestatorul de servicii sociale, inclusiv în persoana organizațiilor necomerciale din domeniu”, explică Iulia Rotari. Aurelia Bulat completează: „Ceea ce ne-am dorit împreună cu IVC e să avem o instrucțiune, o compilație de repere pentru autoritățile publice locale și pentru prestatorii de servicii sociale privați, în mod special pentru organizațiile necomerciale, deoarece sectorul agenților economici ca prestatori de servicii sociale în Republica Moldova nu este foarte dezvoltat. Sunt puțini agenți economici care prestează servicii sociale, dar sunt mulți doritori să facă acest lucru. Astfel, pentru noi, ca echipă, a fost foarte important să elaborăm un instrument de sprijin, ca autoritatea contractantă, anume autoritatea publică locală, direcțiile de asistență socială, primăriile să-și cunoască atribuțiile pe acest segment”.

Pe lângă faptul că explică, instrucțiunea oferă și modele de documente utilizate în procedura de achiziții: planul anual de achiziții publice, declarația care trebuie semnată de către memebrii grupului de lucru, invitația sau anunțul de inițiere a unei proceduri de achiziții, model de contract etc. „Noi credem că toate acestea vor facilita procesul de achiziționare și vor spori și interesul autorităților să înțeleagă că, de fapt, există acoperire legală și pot iniția proceduri de achiziții. Totodată, ONG-urile au niște modele de documente pe care le pot prelua, ajusta,  ca să poată participa la concursurile lansate”, mai spune Aurelia Bulat.

„Sper că după realizarea reformei administrativ-teritoriale vom avea posibilități mai mari să contractăm servicii sociale, așa că vom fi pregătiți”

Șefa Direcției Generale Asistență Socială Strășeni, Cleopatra Cobzac, spune că până acum direcția nu a contractat servicii sociale, deși și-ar fi dorit. Motivul – deficit de resurse. „Până la urmă, ca să contractezi servicii de calitate este nevoie de aprobarea surselor financiare în primul rând. Dar nu lăsăm mâinile jos, sperăm că după reforma administrativ-teritorială vom avea mai multe resurse financiare la dispoziție și vom avea nevoie de acest ghid ca să putem contracta servicii de calitate”, spune Cleopatra Cobzac. „Noi, bineînțeles, nu suntem experte în toate domeniile, așa că pentru direcțiile de finanțe acest ghid este un reper informativ”, a fost de părere Veronica Nicolaev, șefa Direcției Finanțe a raionului Glodeni.

Centrul Tony Hawks din Chișinău, care oferă servicii medico-sociale de reabilitare a copiilor cu dizabilități, deși este contractat periodic de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), nu a participat niciodată la vreun concurs de achiziții publice. „Eu sunt încântată de ce face Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru dezvoltarea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități. Și nu sunt mulțumită deloc cum se dezvoltă lucrurile din partea Ministerului Sănătății. Sper ca în special CNAM, cu care lucrăm de mulți ani deja, să dezvolte o strategie, o modalitate de a contracta servicii pentru persoane cu dizabilități. Să fie o claritate. Nici până acum nu știm pe ce bază și cum ne contractează. Este o lipsă de viziune în reabilitarea persoanelor cu dizabilități la noi în țară”, spune Diana Covalciuc, directoare executivă a Centrului Tony Hawks.

Potrivit șefului Direcției politici în domeniul serviciilor sociale a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Teodor Vicol, despre un mecanism de contractare se discută de mai mult timp și au fost operate modificări la legislație, care să faciliteze procedura. „Acum a apărut o necesitate foarte mare  de a elabora și un ghid pentru prestatori și pentru autorități în care să se explice cum are loc contractarea și care sunt instrumentele care trebuie aplicate în contractarea serviciilor sociale. În plus, având un mecanism de contractare, vom avea posibilitatea să identificăm și să prestăm acele servicii, care corespund standardelor minime de calitate, deoarece vor fi contractate doar serviciile calitative și prestatorii care într-adevăr prestează servicii calitative”, precizează Teodor Vicol.

După consultările din 26 ianuarie, la care au participat peste 80 reprezentanți ai autorităților publice și organizațiilor societății civile, au fost formulate mai multe propuneri de îmbunătățire. „Pentru noi consultarea a fost foarte importantă. Participanții au pus accent pe necesitatea de a revizui conținutul subiectului „evaluarea necesităților”, pentru că aici sunt anumite provocări de implementare, au solicitat inclusiv evenimente de implementare a ghidului pe părți, au solicitat opinii ale experților din România, pe care ei le consideră foarte importante, întrucât România a ajuns la un nivel mai avansat de contractare a serviciilor sociale, au mai fost propuneri referitoare la identificarea mijloacelor financiare și altele”, a rezumat Aurelia Bulat discuțiile purtate.

După introducerea tuturor completărilor, ghidul definitivat va fi prezentat în luna martie. Ulterior, IVC va organiza instruiri în baza lui.

Ghidul privind contractarea serviciilor sociale este elaborat în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.

Recente

Promovarea transparenței și a bunei guvernări prin instruirea femeilor lidere în achiziții publice

AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul UN Women Moldova...

Noi parteneriate pentru combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen!

Anunțăm implicarea activă a echipei AO Institutum Virtutes Civilis...

AO „Institutum Virtutes Civilis” sprijină inițiativele de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat...

Mai vezi și

Anunț: Prelungirea procesului de evaluare a concursului de desene „Țara mea europeană”

Dragi participanți și participante ai concursului de desene „Țara...

Viitorul european al R. Moldova: Sesiune informativă în Drochia

Asociația „Institutum Virtutes Civilis” a organizat recent o sesiune...

„Uniunea Europeană pe înțelesul tuturor” – la Leova

În luna iulie, la Leova s-a desfășurat o discuție...

Termen extins: cerere de ofertă pentru selectarea unei companii de asistență logistică în organizarea unui eveniment în aer liber

Proiect: „Uniunea Europeană pe înțelesul fiecăruia”, implementat de AO...

AO „Institutum Virtutes Civilis” a realizat o nouă rundă de consultări cu specialiștii asupra metodologiei de calculare a costurilor serviciilor sociale

Specialiști din domeniul asistenței sociale din majoritatea raioanelor țării au participat vineri, 12 aprilie, la un eveniment de consultare a metodologiei de calculare a...

AO Institutum Virtutes Civilis elaborează noi formule de calculare a costurilor serviciilor sociale

Specialiști din cadrul centrelor de plasament pentru vârstnici, ai unor centre comunitare multifuncționale și ai structurilor teritoriale de asistență socială care gestionează astfel de...

Organizațiile prestatoare de servicii sociale și autoritățile publice sunt ajutate să însușeasă procedurile de achiziții publice a serviciilor sociale

Reprezentanți ai autorităților publice locale și ai organizațiilor prestatoare de servicii sociale din diferite localități au participat la Chișinău la o nouă instruire desfășurată...