Tinerii și tinerele din Strășeni au participat la prima instruire pentru spectacolul de Teatrul Social

Tinerele și tinerii din raionul Strășeni au participat, la 17 iunie 2021 la prima repetiție pentru spectacolul de Teatrul Social, în care au învățat despre arta vorbirii și arta actorului. Această activitate face parte din proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare”, ce are ca scop combaterea stereotipurilor de gen și depășirea barierelor în asigurarea egalității de gen între fete și băieți.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

La începutul întâlnirii, Managera de proiect, Carolina Buzdugan, le-a explicat tinerilor necesitatea desfășurării acestei activități: „Astăzi demarăm pregătirile pentru spectacolul de teatru social, în care dumneavoastră veți fi actori. Prin acest spectacol ne dorim să contribuim la promovarea egalității de gen, eradicarea stereotipurilor și discriminării. Implicarea dumneavoastră, a tinerilor este esențială. Puteți fi cei care vor promova și contribui la schimbarea percepțiilor, influențând astfel și comunitățile din care faceți parte, ca acestea să fie mai incluzive și să ofere oportunități egale pentru băieți și fete, femei și bărbați”.

În cadrul activităților desfășurate tinerii și tinerele au exersat diverse tehnici ale vorbirii, respirație, dicție, interpretarea artistică a textului, pauzele, accentele logice și tempo-ritmul vorbirii. A II-a parte a sesiunii a fost focusată pe arta actorului – improvizație, atenție, memorie, dar și libertatea de creație a tinerilor.

La sfârșitul instruirii, tinerii și tinerele din raionul Strășeni și-au exprimat părerile referitor la impresiile pe care le au în urma implicării în activități:

„Am învățat cum trebuie să respir corect”.

„La această activitate am aflat multe lucruri noi – respirația, frământări de limbă și a fost foarte interesant pentru noi”.

„A fost interesant și m-am simțit bine, sper să fie așa și în continuare”.

„Am înțeles cum se pregătesc actorii pentru spectacol, care exerciții sunt necesare pentru a avea o dicție mai bună înainte de a ieși în scenă”.

„E plăcut să fii actor”.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.

Recente

Mai vezi și

Concurs pentru prestarea serviciului de procurare și livrare a rechizitelor de birou

Termeni de referință pentru realizarea concursului de selectare a...

Proiecte de succes și colaborare: impactul asistenței UE asupra progreselor R. Moldova

Activitățile echipei AO „Institutum Virtutes Civilis” s-au regăsit în ultima ediție...

AO IVC – în sprijinul viitoarelor campioane de la Liceul Republican cu Profil Sportiv

În pragul sărbătorilor de iarnă, datorită contribuției dumneavoastră prin...

Anunț de selectare a unui agent economic care să furnizeze servicii de cazare, alimentație și locațiune

TERMENI DE REFERINȚĂ PENTRU SELECTAREA UNUI AGENT ECONOMIC CARE...

Peste 300 de tineri și tinere din Căușeni și Ștefan Vodă, implicați/te în discuții privind egalitatea de gen

343 de elevi și eleve au participat la discuțiile despre rolul tinerei generații în combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen. Este...

Tinerii și tinerele din Copceac discută deschis despre importanța egalității de gen

La Gimnaziul „Academicianul Mitrofan Ciobanu” din satul Copceac, raionul Ștefan Vodă, a avut loc o discuție interactivă despre „Egalitatea de gen și non-discriminarea”. Evenimentul...

AO IVC – în sprijinul viitoarelor campioane de la Liceul Republican cu Profil Sportiv

În pragul sărbătorilor de iarnă, datorită contribuției dumneavoastră prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, AO „Institutum Virtutes Civilis” a reușit să sprijine patru tinere...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here