Prima instruire pentru spectacolul de Teatru Social la care protagoniști au fost tinerii și tinerele din Fălești

0
161

La 18 iunie 2021, aproximativ 20 de tinere și tineri s-au reunit la Centrul de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri „Lora Găină” din Fălești. Tinerii au participat la prima repetiție pentru spectacolul de Teatrul Social, iar arta vorbirii și arta actorului au fost subiectele puse în prim planul instruirii. Această activitate face parte din proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” și se bazează pe combaterea stereotipurilor de gen și depășirea barierelor în asigurarea egalității de gen între fete și băieți.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Cu un cuvânt de salut la începutul instruirii a venit managera de proiect „Institutum Virtutes Civilis”, Carolina Buzdugan: „Noi credem că în această sală se află acei tineri care își doresc o schimbare. După cum știți, echipa de la teatrul M.A.D.E a elaborat piesa pentru spectacolul de Teatrul Social în care dumneavoastră veți fi actori, dar pentru ca să realizați acest lucru noi am pregătit un program și la începutul repetițiilor veți învăța mai multe despre arta vorbirii și arta actorului. Ulterior va veni și regizorul și cu el veți lucra asupra montării spectacolului. Sperăm să vă vedem la toate repetițiile în aceeași componență, implicarea dumneavoastră este foarte importantă”.

În cadrul instruirii au fost discutate subiecte precum arta vorbirii și arta actorului. Tinerii au fost provocați să se implice în activități prin care să învețe tehnica vorbirii, cum se face încălzirea aparatului vorbitor, respirația, dicția, interpretarea artistică a textului, pauzele, accentele logice și temporitmul vorbirii, de asemenea au pus un accent deosebit pe improvizație, atenție, memorie, dar și libertatea de creație.

La sfârșitul instruirii, tinerii și tinerele din raionul Fălești și-au exprimat impresiile în urma primei repetiții:

„Sunt extrem de entuziasmată, deoarece nu am avut până acum ocazia de a participa la astfel de activități”.

„Abia aștept următoarele repetiții pentru ca să pot învăța ceva nou și pentru a mă perfecționa”.

„Prima repetiție mi s-a părut foarte interesantă și sunt bucuros”.

„Mi-a plăcut foarte mult activitatea de astăzi și o consider a fi una utilă pentru noi”.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor în calitate de actori care pot contribui prin spectacolele de Teatru Social la combaterea stereotipurilor de gen și a violenței bazată pe gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, UN Women și UNFPA și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here