PrimaEvenimenteMasă rotundă la Varnița - Femeile construiesc poduri peste râul Nistru prin abordarea problemelor practice

Masă rotundă la Varnița – Femeile construiesc poduri peste râul Nistru prin abordarea problemelor practice

Satul Varnița găzduiește, la 10 iulie 2018, prima masă rotundă din cadrul proiectului „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice”. Această inițiativă care cuprinde organizarea a trei mese rotunde – una într-o altă localitate de pa malul râului Nistru și una finală la Chișinău – este realizată de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Masa rotundă de la Varnița reunește femei de pe malul drept și malul stâng al râului Nistru, care vor discuta și vor identifica împreună soluții practice la problemele cotidiene din contextul diferendului transnistrean, iar propunerile vor fi prezentate ulterior la Chișinău – de asemenea în cadrul unei mese rotunde –reprezentanților instituțiilor statului responsabile pentru soluționarea pașnică a diferendului transnistrean.

Astfel proiectul Asociației „Institutum Virtutes Civilis” contribuie la crearea unei platforme de dialog civic pentru soluții pașnice, iar eforturile în acest sens ale tuturor partenerilor se axează pe încrederea că reintegrarea Republicii Moldova este posibilă doar printr-o participare activă a cetățenilor de pa ambele maluri ale Nistrului.

Există, în opinia inițiatorilor acestor mese rotunde, câteva motive esențiale pentru crearea platformei de dialog civic cu participarea femeilor în abordarea problemelor practice generate de conflictul înghețat de pe Nistru:

• Femeile reprezintă o resursă valoroasă – neexploatată suficient deocamdată – în soluționarea diferendului transnistrean
• Atunci când dispun de informații adecvate și echilibrate, femeile reprezintă un important agent al schimbării în bine în procesul de soluționare a conflictelor
• Femeile joacă un rol tot mai important în identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă membrii familiile lor, de la copii până la persoanele în etate.

Proiectul „Femeile construiesc poduri peste râul Nistru prin abordarea problemelor practice”, implementat de către Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul oferit de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, contribuie, prin soluțiile identificate de către femeile de pe ambele maluri ale Nistrului, la afirmarea drepturilor omului în Republica Moldova.

Acest proiect este implementat cu ajutorului financiar al poporului american oferit prin intermediul Programului de Granturi al Ambasadei SUA în Republica Moldova. Opiniile exprimate în cadrul evenimentului aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Guvernului SUA.

CONTACTE:
Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”
m. Chișinău, str. Bulgară, 1
Tel.: +373/79403288
Web: http//ivcmoldova.org
E-mail: ivc.moldova@gmail.com

Recente

Istoria care unește comunități: Muzeul din Călărași readuce la viață civilizația Cucuteni–Tripolie, printr-un proiect susținut de Institutum Virtutes Civilis

Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași va oferi vizitatorilor o incursiune în lumea Cucuteni–Tripolie printr-o dioramă tridimensională și o experiență de realitate virtuală (VR),...

Institutum Virtutes Civilis continuă să promoveze dialogul despre comportamente, decizii publice și politici bazate pe reacțiile oamenilor

Chișinăul a găzduit, timp de două zile, o comunitate internațională de cercetători preocupați de un lucru aparent simplu, dar greu de prins în politici:...

Cum pot fi construite politici publice mai apropiate de oameni. Un program desfășurat la Chișinău a mizat pe știința comportamentală

Tot mai multe state europene folosesc în ultimii ani perspective comportamentale pentru a înțelege cum iau oamenii decizii și de ce anumite politici, chiar...