Cum pot organizațiile societății civile și grupurile de inițiativă să obțină sprijin pentru implicarea femeilor în deciziile locale? Ce activități pot fi finanțate și cum se pregătește un dosar? Manualul operațional al programului de granturi mici „Fiecare voce contează” oferă informațiile necesare pentru solicitarea finanțării, implementarea inițiativelor și raportarea rezultatelor.
Programul susține inițiative prin care femeile, inclusiv cele din grupuri subreprezentate, participă la identificarea nevoilor comunității, formulează propuneri pentru autoritățile publice locale și urmăresc modul în care acestea sunt examinate și incluse în deciziile și bugetele locale.
Pentru această componentă sunt prevăzute 37 de granturi de până la 16.000 de lei fiecare, acordate în două runde: 19 granturi în 2026 și 18 în 2027. Inițiativele pot fi implementate pe o perioadă de maximum cinci luni, iar contribuția proprie nu este obligatorie.
În manual găsiți:
- condițiile de eligibilitate și lista localităților vizate în prima rundă;
- activitățile și cheltuielile care pot fi finanțate;
- pașii de aplicare și criteriile de evaluare;
- regulile de implementare, raportare și comunicare;
- formularul de aplicare, modelul de buget și anexele necesare.
Consultați manualul operațional disponibil mai jos pentru toate condițiile de participare.
Manualul operațional poate fi descărcat AICI.
Pot aplica doar organizațiile societății civile și grupurile de inițiativă care activează în cele 37 de localități-țintă ale proiectului, în funcție de runda de concurs. Pentru prima rundă, lista celor 19 localități eligibile este inclusă în manual, iar celelalte 18 localități vor fi anunțate în 2027, odată cu lansarea rundei a doua.
Pentru întrebări, ne puteți scrie la info.aoivc@gmail.com.
Programul de granturi mici este realizat în cadrul proiectului „Fiecare voce contează: consolidarea participării femeilor la procesele decizionale locale din Republica Moldova”, implementat de AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul UN Women și sprijinul financiar al Elveției.


