IVC Moldova anunță concurs pentru postul de coordonator/coordonatoare program de instruire

Asociația „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) este o asociație necomercială din Republica Moldova, fondată pentru a contribui la dezvoltarea statului de drept și promovarea democrației participative, precum și la sporirea eficienței politicilor publice în domeniile promovării drepturilor omului, negocierii pentru pace și soluționării conflictelor, dezvoltării de capacitați pentru buna guvernare, a educației și cercetării, incluziunii și protecției sociale.

AO IVC este angajată într-un parteneriat solid cu actori naționali si internaționali, guvernamentali și neguvernamentali pentru promovarea respectării drepturilor omului, un accent sporit fiind pus pe dezvoltarea politicilor și programelor complexe pentru femei și copii, a celor de incluziune social- economică și politica a categoriilor marginalizate, dezvoltarea dialogului civic și a negocierilor pentru pace.

AO IVC a primit sprijin financiar de la Fondul Femeilor pentru pace și asistență umanitară Women’s Peace & Humanitarian Fund, care  va permite oferirea de asistență umanitară esențială și acces la servicii de protecție femeilor și fetelor refugiate din Ucraina. Proiectul implementat de AO IVC va contribui la creșterea gradului de participare și implicare a femeilor în planificarea și răspunsul umanitar la criza refugiaților  prin :  1) abilitarea organizațiilor necomerciale conduse de femei să participe la planificarea și oferirea de asistență umanitară; și 2) creșterea numărului de inițiative propuse de organizațiile necomerciale, implementate în parteneriat cu APL, în acordarea de asistență femeilor și copiilor refugiați care sunt cazați în zonele pilot ale Proiectului. Proiectul este  implementat în perioada iulie 2022 – Iunie 2023.

Obiectiv

Selectarea unui coordonator / unei coordonatoare de instruiri, care va fi implicat/ă în asigurarea implementării eficiente a  proiectului.

Responsabilitățiile de bază  includ, dar nu se limitează la următoarele:

  • Contribuie pro activ la implementarea zilnică a proiectului și asigură conformitatea cu rezultatele așteptate și cu planurile de lucru ale proiectului;
  • Planifică și pregătește activitățile proiectului (ședințe cu actorii interesați și beneficiari, mese rotunde, sesiuni de instruire, conferințe, organizarea concursului de granturi, etc);
  • Elaborează agendele instruirilor pentru dezvoltarea capacității OSC-urilor selectate de proiect;
  • Facilitează dialogului și a comunicării cu diverși actori implicați în activitățile proiectului;
  • Contribuie la implementarea programului de granturi ce abilitează organizațiile necomerciale conduse de femei să participe la planificarea și oferirea de asistență umanitară, precum și la dezvoltarea capacității femeilor și fetelor de a participa activ la procesele decizionale la toate nivelurile, inclusive în cele ce țin de oferirea asistenței femeilor refugiate din Ucraina în Republica Moldova;
  • Organizează evenimente publice planificate în proiect;
  • Elaborează termenilor de referință pentru selecția formatorilor pentru activitățile planificate în proiect și identificarea formatorilor;
  • Elaborează termenilor de referință pentru concursuri publice de selectare a participanților pentru activitățile proiectului;
  • Contribuie la elaborarea rapoartelor;
  • Cooperează cu ceilalți/celelalte membre ale echipei de implementare, participă în cadrul ședințelor de lucru ale echipei de implementare;
  • Contribuie la promovarea activităților proiectului;
  • Alte activități care reiese din obiectivele proiectelor implementate de asociație

Cerințe față de candidate/ți

  • Studii superioare în științe sociale, administrație publică, egalitate de gen, economie, drept sau domenii conexe;
  • Minim 2 ani de experiență profesională în domenii cum ar fi promovarea egalității de gen, dezvoltare durabilă, bună guvernare, dezvoltarea societății civile și alte domenii conexe;
  • Experiență în lucrul cu actori guvernamentali, neguvernamentali și internaționali;
  • Abilități de negociere și capacitatea de a coordona activități complexe, cu implicarea mai multor părți interesate;
  • Capacități de a realiza sarcini complexe și de a lucra ca parte a unei echipe;
  • Abilități de scriere a rapoartelor;
  • Cunoaște fluent limbile română, engleză și rusă
  • Flexibilitate de a lucra în afara programului normal de lucru.
  • Experiență în lucrul cu actori guvernamentali, neguvernamentali și internaționali;
  • Experiența anterioară în implementarea programelor de dezvoltare a capacităților și/sau într-un proiect finanțat de ONU/UE reprezintă un avantaj.

Aspecte organizaționale

  • Persoana selectată va lucra în bază de contract individual de muncă cu o implicare de până la 100% în perioada ianuarie – iunie 2023.
  • Disponibilitate pentru vizite pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Dosarul de aplicare va include:

  • CV-ul , care va include informație despre experiența în poziții similare, precum și  indicarea a 2 (două) persoane de referință (datele de contact);
  • Scrisoarea de intenție, cu menționarea remunerării financiare preferabile( per lună, suma brută).

Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Aplicațiile vor fi expediate până pe 11 decembrie 2022 la următoarea adresă de e-mail: info.aoivc@gmail.com cu menționarea următorului text la rubrica subiectul mesajului: „Coordonator/coordonatoare instruiri_IVC”

AO IVC își rezervă dreptul de a nu selecta sau de a selecta unul sau mai mulți candidați în rezultatul acestui anunț de post vacant.

De asemenea, AO IVC,  își rezervă dreptul de a lua în considerare candidații/candidatele care aplică la acest post și pentru alte poziții similare în cadrul proiectelor IVC, la același categorie și cu descrierea cerințelor față de post, experiență și cerințe educaționale similare.

Doar candidații preselectați vor fi contactați.

NB: Procesul de selectare se va desfășura în conformitate cu politica de resurse umane a AO IVC,  fără a discrimina candidații pe criterii de naționalitate, rasă, etnie, religie sau credință, sex, vârstă, dezabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.

Recente

Mai vezi și

Angajăm asistent/-ă de proiect în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”

Locație:Chișinău, MoldovaDurata:15.11.2023 – 31.03.2024Tipul contractului:Contract de muncă pe termen determinat DESPRE PROIECT AO „Institutum Virtutes Civilis” implementează proiectul „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai...

AO IVC este în căutarea unui/ unei asistent/ asistente în cadrul proiectului „Femei pentru Leadership și Bună Guvernare”

Context: Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) este o asociație necomercială din Republica Moldova, fondată pentru a contribui la promovarea democrației participative, precum și...

Concurs extins de selectare a experților/expertelor formatoare în domeniul managementului de proiect pentru implementarea inițiativelor locale

Termeni de referință pentru selectarea experților formatori/expertelor formatoare pentru instruirea a 15 organizații neguvernamentale în domeniul managementului de proiect pentru implementarea inițiativelor locale Organizație:Asociația Obștească...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here