PrimaEvenimenteFestivalul BelEU Fest - „Uniți în Diversitate” a atras mii de vizitatori în Slobozia Mare, Cahul

Festivalul BelEU Fest – „Uniți în Diversitate” a atras mii de vizitatori în Slobozia Mare, Cahul

Sâmbătă, 10 august, mii de vizitatori din toate colțurile țării s-au adunat pe malul lacului Beleu, în cadrul rezervației biosferei „Prutul de Jos”, pentru a celebra cea de-a III-a ediție a Festivalului BelEU Fest „Uniți în Diversitate”. Evenimentul a fost organizat de AO „Institutum Virtutes Civilis” și Primăria Slobozia Mare, cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, cofinanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), și desfășurat în parteneriat cu Ministerul Culturii și Consiliul Raional Cahul.

Sub motto-ul „Uniți prin diversitate”, festivalul a oferit o multitudine de activități pentru toate vârstele, punând accent pe valorile europene și diversitatea culturală. Printre atracțiile principale s-au numărat discuțiile despre protecția mediului, precum și prezentările antreprenorilor locali despre promovarea turismului și culturii cu sprijinul diasporei.

Valentina Carastan, primara de Slobozia Mare, a atras atenția că: „Pe lângă faptul că noi promovăm natura, cultura, gastronomia locală și meșterii populari, pentru că avem mulți în zonă, ne-am propus să aliniem acest festival la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Din acest motiv am organizat inclusiv ateliere de discuții, în special cu tineri, despre problemele de mediu, pentru că vrem noi sau noi vrem, ele sunt și asta face parte din planul nostru de a ne integra”.

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a menționat că festivalul nu este doar o sărbătoare a diversității culturale, ci și o platformă de dialog și colaborare între comunități. „Prin acest festival, dorim să creăm un spațiu unde oamenii pot învăța unii de la alții, pot împărtăși experiențe și pot construi punți de înțelegere și respect reciproc. Este esențial să promovăm valorile europene și să încurajăm participarea activă a cetățenilor în procesul de integrare europeană”, a subliniat Palihovici.

Daniela Vidaicu, directoarea executivă a Fundației Soros Moldova, a subliniat importanța acestei inițiative:

„Fundația Soros Moldova susține această ediție a Festivalului Beleu pentru celebrarea culturii și patrimoniului nostru național. Integrarea europeană va crește sprijinul pentru proiecte care combină protecția mediului cu conservarea patrimoniului cultural, va face accesibile resurse considerabile pentru inițiative locale de dezvoltare durabilă și păstrarea tradițiilor. Moldova poate contribui la diversitatea culturală a Uniunii Europene, promovându-și tradițiile și obiceiurile unice,” a declarat Daniela Vidaicu, directoarea executivă a Fundației Soros Moldova.

Evenimentul a inclus și o serie de concerte susținute de artiști locali și internaționali, expoziții de artizanat, degustări de produse tradiționale și activități interactive pentru copii. Participanții au avut ocazia să descopere frumusețea și unicitatea regiunii, să se bucure de natură și să se implice în activități de voluntariat pentru protejarea mediului.

Festivalul BelEU Fest a demonstrat încă o dată că diversitatea este o resursă valoroasă care poate aduce comunitățile împreună și poate contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii. Organizatorii speră ca acest eveniment să devină o tradiție și să continue să inspire generațiile viitoare să îmbrățișeze diversitatea și să lucreze împreună pentru un viitor mai bun.

Recente

Cum pot fi construite politici publice mai apropiate de oameni. Un program desfășurat la Chișinău a mizat pe știința comportamentală

Tot mai multe state europene folosesc în ultimii ani perspective comportamentale pentru a înțelege cum iau oamenii decizii și de ce anumite politici, chiar...

Un program inițiat de Institutum Virtutes Civilis aduce în discuție la Chișinău perspectivele comportamentale în politicile publice 

Abordarea comportamentală poate reduce semnificativ decalajul dintre intențiile formulate în politici publice și rezultatele obținute în practică. Aceasta este una dintre concluziile formulate de...

Integrarea perspectivelor comportamentale în politicile publice – tema programului desfășurat de IVC într-un context de dezinformare și polarizare socială

30 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor societății civile și experți în politici publice participă, la Chișinău, la programul „Perspective comportamentale în elaborarea politicilor...