Anunț extins de selectare a unei companii ce ar realiza studiul comparativ final: „Percepția populației din Telenești, Rezina, Ialoveni și Strășeni cu privire la importanța implicării femeilor în procesele de luare a deciziilor la nivel local și național”

Termeni de referință pentru selectarea unei companii pentru realizarea studiului sociologic comparativ final (endline): „Percepția populației din raioanele Telenești, Rezina, Ialoveni și Strășeni cu privire la importanța implicării  femeilor în procesele de luare a deciziilor la nivel local și național” în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”

Context

În luna aprilie 2021, a fost lansat proiectul „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis” cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației „Friedrich Ebert”. Perioada de implementare a proiectului este aprilie 2021 – aprilie 2024, iar activitățile proiectului sunt implementate atât la nivel național, cât și în 4 raioane țintă – Ialoveni, Rezina, Strășeni și Telenești.

Scopul proiectului este consolidarea capacităților actorilor societății civile din Republica Moldova pentru a spori implicarea lor în procesele de guvernare și schimbarea în bine a comunităților din care fac parte. Astfel, proiectul și-a propus să intervină pe patru dimensiuni importante, care contribuie la buna guvernare prin:

  1. dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile de a deveni actori puternici în procesul de asigurare a bunei guvernări și de a influența procesele de dezvoltare în comunitățile lor;
  2. consolidarea capacităților APL pentru un dialog deschis cu actorii societății civile, asigurând, în acest fel, un proces de luare a deciziilor transparent, participativ și care răspunde la necesitățile stringente ale cetățenilor;
  3. încurajarea femeilor să participe activ în procesele de luare a deciziilor și
  4. creșterea gradului de conștientizare de către societate privind rolul femeilor în procesele ce asigură buna guvernare și dezvoltarea durabilă.

Pentru a analiza percepția și atitudinile populației din cele 4 raioane țintă referitor la importanța și rolul femeilor în procesele de luare a deciziilor și în dezvoltarea durabilă, precum și impactul activităților desfășurate, proiectul și-a propus realizarea a 2 studii – un studiu de referință la începutul proiectului și un studiu comparativ la finalul proiectului. Studiul de referință a fost realizat în luna noiembrie 2021.

Descrierea sarcinii

Sarcina cheie a companiei sociologice va fi să elaboreze, la comanda Proiectului, un studiu comparativ final pentru a stabili care este percepția și atitudinea populației celor 4 raioane țintă referitor la importanța și rolul femeilor în procesele de luare a deciziilor, precum și în dezvoltarea durabilă, la finalul proiectului, aplicând un chestionar similar celui utilizat la realizarea studiului de referință.

Obiectivele studiului

Studiul va include rezultatele măsurărilor cantitative și calitative ale percepției și atitudinii populației din cele 4 raioane țintă ale proiectului mai sus-menționate referitor la importanța și rolul femeilor în procesele de luare a deciziilor, precum și în dezvoltarea durabilă, prezentate în comparație cu rezultatele studiului de referință. Astfel, urmează a fi măsurate următoarele aspecte:

  • nivelul real de participare și implicare al femeilor în procesele decizionale la nivel local;
  • opinia populației privind femeile în funcții de conducere (administrative și politice) în cadrul autorităților publice naționale și locale;
  • barierele ce împiedică femeile să se implice în procesul de luare a deciziilor și să candideze pentru funcții politice;
  • elementele motivaționale care încurajează participarea și implicarea activă a femeilor la nivel de comunitate;
  • opinia publică cu privire la impactul implicării femeilor în viața economică, socială și politică în Republica Moldova.

Aspectele tehnice ale procesului de implementare a sarcinii

  • Studiul va fi efectuat în raioanele Telenești, Rezina, Ialoveni și Strășeni;
  • Respondenți: 18+, cetățeni ai Republicii Moldova;
  • Măsurările realizate vor cuprinde un eșantion reprezentativ al populației, cu marja de eroare de 3 – 5%.

Calendar

Colectarea și analiza datelor vor fi realizate în perioada lunii februarie 2024. Livrarea și prezentarea studiului – până la 31 martie 2024.

Livrabile

  • Metodologia finală agreată cu beneficiarul (inclusiv versiunile finale ale instrumentelor de cercetare care vor fi aplicate);
  • Baza de date cu rezultatele exhaustive ale exercițiului de colectare a datelor;
  • Studiul comparativ cu analiza finală „Percepția populației din raioanele Telenești, Rezina, Ialoveni și Strășeni cu privire la importanța implicării femeilor în procesele de luare a deciziilor la nivel local și național” consultat și prezentat beneficiarului în versiune finală.

Notă:

Toate livrabilele vor fi prezentate în limba română.

Cerințe pentru aplicare la concurs

Persoanele juridice interesate urmează să depună dosarul pentru concurs, care va conține următoarele materiale:

Oferta tehnică va cuprinde:

  • Nota conceptuală privind metodologia de elaborare a studiului (eșantionarea, metodele și instrumentele de cercetare, graficul activităților);
  • Profilul/CV al companiei, cu menționarea cercetărilor sociologice relevante sarcinii descrise în acești termeni de referință;
  • CV-urile echipei de consultanți/experți care vor fi implicați în elaborarea studiului;
  • Datele de contact pentru 2 referințe (beneficiari anteriori) – număr de telefon, adresă electronică.

Oferta financiară prezentată în MDL structurată pe următoarele linii de costuri:

 1) elaborarea metodologiei; 2) colectarea datelor; 3) analiza datelor și prezentarea studiului.

Evaluarea ofertelor

Vor fi evaluate doar dosarele complete (ofertă tehnică și ofertă financiară), depuse până la termenul limită indicat.

Dosarele incomplete și/sau depuse după expirarea termenului limită nu vor fi analizate.

Criteriile de evaluare

Ofertele vor fi evaluate în baza următoarelor criterii:

  • Oferta tehnică, care va include experiența companiei în realizarea studiilor/cercetărilor sociologice de cel puțin 5 ani  – max. 35 puncte; metodologia propusă – max. 35 puncte;
  • Oferta financiară – max. 30 puncte

Compania care va acumula cel mai înalt punctaj total (oferta tehnică + oferta financiară) va fi considerată compania câștigătoare.  

Depunerea dosarelor

Dosarul de aplicare urmează a fi depus electronic la adresa: fes.moldova@fes.de

Termenul limită de depunere a dosarelor de aplicare: 7 februarie 2024

Recente

Mai vezi și

Anunț extins pentru selectarea unui agent economic care să furnizeze servicii de alimentație și locațiune a unei săli de conferințe pentru organizarea evenimentelor de...

Organizație:Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”Sectorul:Non-guvernamentalLocație:Republica MoldovaPerioada de prestare a serviciilor: martie - septembrie 2024Termen limită de aplicare:15 martie 2024, ora 23:59 1. CONTEXT: AO „Institutum Virtutes Civilis”...

Anunț de solicitare a ofertelor pentru servicii de traducere scrisă și machetare a produselor traduse

1. Context: AO „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) implementează, cu suportul UN Women Moldova și sprijinul financiar al Suediei, inclusiv prin intermediul Fondului Femeilor in...

Anunț extins: cerere de oferte pentru servicii de elaborare a analizei privind gradul de preluare a recomandărilor de politici formulate în cadrul proiectului „Parteneriate pentru...

Termeni de referință Analiza privind gradul de preluare a recomandărilor de politici formulate în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și buna guvernare” Context În perioada aprilie...