PrimaEvenimenteUn program inițiat de Institutum Virtutes Civilis aduce în discuție la Chișinău perspectivele comportamentale în politicile publice 

Un program inițiat de Institutum Virtutes Civilis aduce în discuție la Chișinău perspectivele comportamentale în politicile publice 

Abordarea comportamentală poate reduce semnificativ decalajul dintre intențiile formulate în politici publice și rezultatele obținute în practică. Aceasta este una dintre concluziile formulate de participanții programului „Perspective comportamentale în elaborarea politicilor publice în Republica Moldova”, organizat la Chișinău de Institutum Virtutes Civilis, cu sprijinul Fundația Soros Moldova și găzduit de UN Women Moldova.

Deși abordarea este încă nouă pentru Republica Moldova, aceasta este deja utilizată pe scară largă la nivel internațional, în aproximativ 650 de organizații din întreaga lume, inclusiv în circa 350 de guverne naționale, regionale și locale, dar și în structuri internaționale precum Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății.

Timp de trei zile, 30 de reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile au analizat cum pot fi adaptate politicile publice astfel încât acestea să răspundă mai bine modului în care oamenii iau decizii în viața de zi cu zi și reacționează la schimbare.

Programul l-a avut ca invitat pe Sanchayan Banerjee, expert internațional în politici comportamentale de la King’s College London, care a subliniat importanța construirii politicilor publice pornind de la nevoile și comportamentele reale ale oamenilor.

Participanții au descris abordarea comportamentală drept o schimbare importantă de perspectivă: de la politici elaborate predominant la nivel teoretic, la politici testate, adaptate și calibrate în funcție de realitățile sociale și de modul concret în care cetățenii înțeleg informația și iau decizii.

Miza unui asemenea demers este dezvoltarea unor politici publice mai eficiente, mai ușor de implementat și mai apropiate de realitatea socială. În contextul actual, marcat de dezinformare și de scăderea încrederii publice, înțelegerea modului în care oamenii reacționează la informație și la schimbare devine esențială pentru succesul reformelor și al intervențiilor publice.

Recente

Inițiativă locală sprijinită de IVC: Copii din comunitate și din diaspora se întâlnesc la o tabără de vară în Vorniceni

La Vorniceni, raionul Strășeni, a început o tabără de zi, pentru 30 de copii, organizată de ONG-ul Creativ Art, în cadrul proiectului „Podul Amintirilor-Tabără...

Concursul de eseuri video „Tineri și Activi” se extinde pentru toate colegiile și centrele de excelență din Republica Moldova. Înscrierile sunt deschise până pe...

AO Institutum Virtutes Civilis extinde concursul de eseuri video „Tineri și Activi”, oferind posibilitatea de participare tuturor elevilor din colegiile și centrele de excelență...

Patru zile pentru democrație și viitor european: 75 de tineri au construit idei și soluții pentru comunitățile lor la Școala de vară „Tinerii pentru...

Școala de vară „Tinerii pentru Democrație și Viitor European”, organizată de AO Institutum Virtutes Civilis în cadrul proiectului „Moldova – acasă pentru fiecare”, cu...