PrimaProiecte în derulareMoldova – acasă pentru fiecareTinerii din Avdarma descoperă istoria satului și duc tradițiile mai departe, cu sprijinul Institutum Virtutes Civilis

Tinerii din Avdarma descoperă istoria satului și duc tradițiile mai departe, cu sprijinul Institutum Virtutes Civilis

Cum era practicată cumătria în Avdarma în anii 1960–1980? Ce povești despre trecut păstrează oamenii satului? Elevii Liceului Teoretic „D. Celenghir” au căutat răspunsuri la aceste și alte întrebări explorând istoria și patrimoniul cultural al comunității în cadrul concursului intercomunitar „Istoria locului meu: de la memorie la creație”.

Duminică, 11 octombrie, la Avdarma, s-a încheiat prima etapă a concursului. Evenimentul a inclus o masă rotundă dedicată istoriei și patrimoniului local și concertul „Trecutul construiește viitorul”. Cu acest prilej, au fost anunțate rezultatele primei etape, iar participanții au primit diplome de apreciere.

Cercetarea desfășurată de participanți a presupus și întâlniri cu oamenii satului. Un moment important a fost discuția cu o localnică de 91 de ani, care le-a împărtășit tinerilor amintiri despre obiceiul cumătriei. Mărturiile culese au fost prezentate elevilor în cadrul unei mese rotunde organizate la Muzeul de Istorie din Avdarma și vor servi drept sursă de inspirație pentru creațiile coregrafice pregătite în cadrul concursului.

Inițiativa, implementată de AO Ana Taraf din Avdarma, îi implică pe tineri în descoperirea și documentarea patrimoniului cultural găgăuz, transformând poveștile și amintirile localnicilor în surse de inspirație pentru creații artistice. Cele 17 colective de dans participante la concurs urmează să valorifice informațiile adunate prin spectacole coregrafice.

Activitățile din Avdarma fac parte din cele 10 inițiative locale susținute de AO Institutum Virtutes Civilis prin proiectul „Moldova – acasă pentru fiecare”, cu sprijinul Fundației Soros Moldova. Inițiativele promovează patrimoniul cultural, dialogul intercultural și coeziunea comunitară, încurajând participarea tinerilor la păstrarea și transmiterea tradițiilor.

Recente

Festivalul „Cunoaște-ți vecinii” a adus împreună tradițiile și oamenii din comunitățile din raionul Drochia

Centrul de Dezvoltare Durabilă și Inovare Civică, în cooperare cu Direcția Cultură și Turism Drochia, a desfășurat Festivalul „Cunoaște-ți vecinii”, o inițiativă dedicată patrimoniului...

Patrimoniul comunității, descoperit de generațiile tinere prin ateliere sprijinite de Institutum Virtutes Civilis

Moldova – acasă pentru fiecare Copii din raionul Orhei au descoperit patrimoniul cultural și natural al Rezervației „Orheiul Vechi” prin ateliere practice, meșteșuguri tradiționale și...

La Prepelița, tradiții diferite s-au întâlnit la Festivalul „Unitate prin diversitate”, susținut de Institutm Virtutes Civilis

Portul popular, dansurile tradiționale, muzica și meșteșugurile s-au întâlnit duminică la Festivalul „Unitate prin diversitate”, organizat în satul Prepelița, raionul Sîngerei. Festivalul a fost...