PrimaEvenimenteIntegrarea perspectivelor comportamentale în politicile publice - tema programului desfășurat de IVC într-un context de dezinformare și polarizare socială

Integrarea perspectivelor comportamentale în politicile publice – tema programului desfășurat de IVC într-un context de dezinformare și polarizare socială

30 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor societății civile și experți în politici publice participă, la Chișinău, la programul „Perspective comportamentale în elaborarea politicilor publice în Republica Moldova”, dedicat integrării perspectivelor comportamentale în procesele de elaborare și implementare a politicilor publice.

Programul este organizat de AO IVC, cu sprijinul Fundației Soros Moldova, în cadrul proiectului „Moldova – acasă pentru fiecare”, și este găzduit de UN Women Moldova. Discuțiile sunt facilitate de Dr. Sanchayan Banerjee, profesor asociat la King’s College London și director al Behavioural Public Policy Lab, unul dintre experții britanici de referință în domeniul politicilor publice comportamentale.

Participanții discută despre modul în care perspectivele comportamentale pot contribui la dezvoltarea unor politici publice mai eficiente și mai apropiate de realitățile oamenilor, în condițiile în care societatea traversează o perioadă caracterizată de dezinformare, polarizare și neîncredere în instituții. 

„Într-o perioadă marcată de multiple provocări – dezinformare, polarizare socială, neîncredere în instituții și transformări accelerate – devine tot mai important să înțelegem nu doar ce politici elaborăm, ci și cum reacționează oamenii la acestea, ce îi motivează și ce influențează comportamentele și deciziile lor. Perspectivele comportamentale oferă exact această punte între politici și comportamentul uman real”, a declarat Liliana Palihovici, președinta AO IVC.

„Integrarea perspectivei comportamentale în politici publice ajută factorii de decizie să dezvolte intervenții mai eficiente, mai accesibile și mai relevante pentru cetățeni și va contribui la creșterea eficienței serviciilor publice, la consolidarea coeziunii sociale și la stimularea participării civice”, a spus Natalia Vîlcu, directoare de programe a Fundației Soros Moldova.

Timp de trei zile, participanții vor analiza exemple și modele aplicate deja în mai multe state europene pentru simplificarea serviciilor publice, creșterea participării cetățenilor și îmbunătățirea comunicării publice, precum și instrumente practice utilizate pentru adaptarea politicilor la comportamentele și nevoile reale ale oamenilor. Un caz particular examinat se va referi la reforma educației.

Într-un context marcat de dezinformare, polarizare socială și neîncredere în instituții, politicile publice devin cu atât mai eficiente atunci când sunt fundamentate pe dovezi și pe o înțelegere reală a comportamentelor oamenilor.

Recente

De Ziua Independenței, la Cimișlia, 16 oameni au început să coasă o ie, într-un proiect sprijinit de IVC

În timp ce Republica Moldova își marca Ziua Independenței, la Cimișlia 16 oameni de vârste diferite au învățat primii pași în cusutul unei ii...

La Drochia, patru comunități caută împreună modalități de a-și valorifica patrimoniul cultural, grație unui proiect sprijinit de IVC

Cum pot comunitățile să-și valorifice mai bine propriile resurse și cum poate patrimoniul cultural să devină un punct de pornire pentru colaborare? Acestea au...

La Sadaclia, tradiția creează legături în comunitate, printr-un proiect sprijinit de IVC

La Sadaclia, o serie de ateliere de țesut și broderie s-a transformat, treptat, într-un spațiu de întâlnire pentru femei din Sadaclia și Carabetovca. Duminică,...