PrimaProiecte în derulareMoldova – acasă pentru fiecarePrima sesiune de instruire pentru tineri în cadrul proiectului „Moldova – acasă pentru fiecare”

Prima sesiune de instruire pentru tineri în cadrul proiectului „Moldova – acasă pentru fiecare”

36 de tineri din Centrul de Excelență în Prelucrarea Alimentelor din municipiul Bălți au participat la prima sesiune de informare și instruire în spiritul cetățeniei active, organizată în cadrul proiectului „Moldova – acasă pentru fiecare”, implementat de AO Institutum Virtutes Civilis în parteneriat cu Fundația Soros Moldova.

Sesiunea de informare și instruire a avut ca scop dezvoltarea competențelor civice, de gândire critică ale tinerilor din instituțiile de învățământ vocațional, precum și familiarizarea lor cu valorile europene și procesele democratice. Participanții au discutat despre importanța implicării civice, combaterea dezinformării, rolul cetățenilor în buna guvernare. Tinerii au învățat despre cum funcționează procesele democratice și instituțiile europene, ce înseamnă participarea responsabilă; ce este buna guvernare și cum cetățenii pot contribui la ea. Rolul tinerilor în promovarea valorilor europene în comunitățile lor a fost un alt subiect discutat cu tinerii.

Activitatea a inclus exerciții practice, discuții ghidate, analize de situații reale, lucru în echipe și prezentări interactive. Unul dintre participanți a menționat că sesiunea i-a oferit o perspectivă nouă asupra modului în care tinerii pot contribui la schimbarea comunității și la promovarea valorilor democratice.

„Datorită acestei discuții, voi ști din ce surse să mă informez, cum să iau decizii asumate și voi putea oferi sfaturi și altor persoane,” a spus alt participant. 

Evenimentul este primul dintr-o serie de sesiuni tematice care vor avea loc în următoarele luni, în cadrul proiectului „Moldova-acasă penrtu fiecare”, ce implică tinerii din învățământul vocațional din întreaga țară. Acestea vor fi urmate de un concurs dedicat elevilor din învățământul vocațional, iar cei mai activi 20 tineri selectați în urma concursului vor participa la o vizită de schimb de experiență în instituții de învățământ vocațional în țări membre UE. Activitățile proiectului vor mai include și un concurs național de eseuri, elaborarea unei harți turistice interactive, școli de vară destinate tinerilor pentru promovarea diversității culturale. 

       Pentru mai multe detalii despre activitățile proiectului, vizitați pagina www.ivcmoldova.org

Recente

La Prepelița, tradiții diferite s-au întâlnit la Festivalul „Unitate prin diversitate”, susținut de Institutm Virtutes Civilis

Portul popular, dansurile tradiționale, muzica și meșteșugurile s-au întâlnit duminică la Festivalul „Unitate prin diversitate”, organizat în satul Prepelița, raionul Sîngerei. Festivalul a fost...

De Ziua Independenței, la Cimișlia, 16 oameni au început să coasă o ie, într-un proiect sprijinit de IVC

În timp ce Republica Moldova își marca Ziua Independenței, la Cimișlia 16 oameni de vârste diferite au învățat primii pași în cusutul unei ii...

La Drochia, patru comunități caută împreună modalități de a-și valorifica patrimoniul cultural, grație unui proiect sprijinit de IVC

Cum pot comunitățile să-și valorifice mai bine propriile resurse și cum poate patrimoniul cultural să devină un punct de pornire pentru colaborare? Acestea au...