La Fălești s-a încheiat „maratonul” spectacolelor de teatru social „Un dar pentru tine”

În incinta Palatului de Cultură „Mihai Volontir” din Fălești a fost prezentat spectacolul de teatru social „Un dar pentru tine”, al patrulea jucat de tinerii actori din Strășeni și Fălești pentru spectatori din Rezina, Ialoveni sau Bardar. Prin intermediul piesei de teatru social „Un dar pentru tine”, parte a proiectului „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”, etapa a doua, se promovează șansele egale pentru fete și băieți.

La Fălești, printre spectatori s-au numărat și câteva zeci de tineri refugiați din Ucraina, găzduiți de familiile din raion. Spectacolul „Un dar pentru tine” este realizat de AO „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Managera de proiect din cadrul AO Institutum Virtutes Civilis, Olesea Vladîca, a atras atenția că spectacolul jucat la Fălești are scopul să scoată în evidență stereotipurile și prejudecățile cu care se confruntă societatea, dar mai ales să le arate tinerilor cum le pot depăși. „Știm cu toții că stereotipurile nu fac decât să ne taie aripile și ne împiedică să ne urmăm dorințele. Alături de tinerii actori vă îndemnăm să vă trăiți visele după propriile reguli, nu de cutumele impuse de alții”, s-a arătat convinsă Olesea Vladîca.

Liliana Lungu, șefa adjunctă a Direcției generale Educație și Cultură Fălești, a descris spectacolul „Un dar pentru tine” ca fiind o lecție mai puțin obișnuită, dar importantă pentru tinerii din localitate. După prezentarea spectacolului, tinerii și tinerele din sală au fost invitați la discuții de către experta națională în gender, comunicare și strategii electorale, Olga Nicolenco. Ea a atras atenția că stereotipurile reprezintă niște „haine grele” care sunt transmise din generație în generație și care nu fac decât să împiedice dezvoltarea armonioasă a societății. „Stereotipurile îi obligă pe tineri să acționeze în baza unor limite pe care le stabilesc alții. Îmi place foarte mult expresia că stereotipurile sunt imaginile din mintea noastră. Noi înțelegem că în mintea unui tânăr aceste imagini sunt puse de generațiile precedente. Din această cauză este foarte important să deschidem noi perspective, noi orizonturi pentru tineri și tinere”, a menționat Olga Nicolenco.

Nichita Frumosu are 17 ani și studiază la liceul „Alexandr Pușkin” din Fălești. El spune că scopul spectacolului „Un dar pentru tine” e să combată stereotipurile care s-au înrădăcinat secole în mentalitatea colectivă. „Cred că este important ca fiecare tânăr din țară să vadă această piesă de teatru pentru că abordate subiecte mai puțin discutate în societate. Nu se prea vorbește la noi despre stereotipuri, prejudecăți, puțini se întreabă despre pagubele pe care le aduc acestea”, crede Nichita.

Colega lui, Florentina Crețu are 17 ani și este elevă la liceul „Mihai Eminescu” din Fălești. Ea își îndemnă semenii să fie unici. „În societatea noastră oamenilor le este frică să fie liberi, să spună ce gândesc, să se îmbrace cum doresc de frica opiniei celor din jur. Este corect ca fiecare om să-și urmeze propriile visuri, să aleagă meseriile pe care le dorește. Nu e bine să fim cu toți la fel”, se arată convinsă Florentina.

Anul trecut, spectacolul „Un dar pentru tine” a fost jucat în fața publicului din Fălești și Strășeni. Pentru că spectatorii au reacționat pozitiv, tinerii actori implicați în proiect au decis în acest an să prezinte același spectacol în mai multe localități din raioanele Ialoveni, Rezina și Fălești.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Spectacolul „Un dar pentru tine” este realizat de AO Institutum Virtutes Civilis în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women Moldova și UNFPA Moldova.

Recente

Promovarea transparenței și a bunei guvernări prin instruirea femeilor lidere în achiziții publice

AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul UN Women Moldova...

Noi parteneriate pentru combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen!

Anunțăm implicarea activă a echipei AO Institutum Virtutes Civilis...

AO „Institutum Virtutes Civilis” sprijină inițiativele de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat...

Mai vezi și

Anunț: Prelungirea procesului de evaluare a concursului de desene „Țara mea europeană”

Dragi participanți și participante ai concursului de desene „Țara...

Viitorul european al R. Moldova: Sesiune informativă în Drochia

Asociația „Institutum Virtutes Civilis” a organizat recent o sesiune...

„Uniunea Europeană pe înțelesul tuturor” – la Leova

În luna iulie, la Leova s-a desfășurat o discuție...

Termen extins: cerere de ofertă pentru selectarea unei companii de asistență logistică în organizarea unui eveniment în aer liber

Proiect: „Uniunea Europeană pe înțelesul fiecăruia”, implementat de AO...

Tinerii și tinerele din Strășeni și Fălești au realizat activități de promovare a egalității de gen

Nouă grupuri de inițiativă ale tinerelor și tinerilor din raioanele Strășeni și Fălești au realizat, la finele lui 2022, proiecte ale căror menire a...

„Sperăm că realizările înregistrate în promovarea egalității de gen printre tinerii din Fălești și Strășeni vor continua”

Evenimentul de încheiere a proiectului „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare – etapa II” a reunit, la Chișinău, zeci de adolescenți și adolescente...

Discuții publice despre importanța promovării egalității de gen s-au organizat în licee din raionul Rezina

„Ce înseamnă egalitate de gen”, „De ce este important să dăm dovadă de toleranță”, „Cum asigurăm egalitatea de șanse pentru fete și băieți” –...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here