TRM.MD | Egalitatea de gen şi implicarea femeilor în societate, subiect de discuţie la Chişinău

Asigurarea egalităţii şi implicarea femeilor în societate pentru a combate stereotipurile de gen sunt o prioritate pentru Moldova. Subiectul a fost discutat la consultările sub-regionale „Beijing+25”. La eveniment au participat reprezentanţi din Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina şi România. Consultările sunt organizate cu prilejul celor 25 de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Beijing şi Platformei de Acţiune privind consolidarea drepturilor femeilor, relatează TV Moldova 1.

„Noi în Republica Moldova stăm bine la capitolul egalitatea de gen, Guvernul şi Parlamentul sunt conduse de femei. Mai este de lucru, însă un pas important s-a făcut. La alegerile parlamentare din februarie şi cele locale care vor avea loc în octombrie listele de candidaţi sunt întocmite respectându-se cota minimă de 40% pentru ambele sexe”, a declarat Mihai Popşoi, vicepreşedintele Parlamentului.

„Noi avem un cadru juridic şi angajamente faţă de tratatele internaţionale pe care trebuie să le respectăm, aici mă refer la Declaraţia de la Beijing. Totodată, Convenţia de la Istanbul e deja destul de avansată şi mergem spre implementare”, a menţionat Tatiana Molcean, secretara de stat a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Participanţii la discuţii au menţionat că este important să fie analizate scopurile, realizările, dar şi acţiunile pe care urmează să le întreprindă Moldova pentru atingerea egalităţii de gen şi asigurarea participării femeilor în toate sferele vieţii.

„Declaraţia de la Beijing este una dintre cele mai importante. Noi avem societatea civilă prin care promovăm drepturile omului şi este important ca să lucrăm împreună pentru a atinge egalitatea de gen”, a precizat Alia El-Yassir, director regional „Un Women” Europa şi Asia Centrală.

„Ne asigurăm că vocile femeilor sunt luate în consideraţie, că ele participă la elaborarea şi implementarea deciziilor şi contribuie la dezvoltarea ţării. Suedia sprijină egalitatea de gen, nu doar în Moldova, dar şi în alte ţări din Parteneriatul Estic”, a declarat ambasadoarea Suediei în Moldova, Anna Lyberg.

„Dacă promovăm egalitatea de gen dintre bărbaţi şi femei putem dezvolta societatea pentru a realiza unele progrese practice spre care tinde Republica Moldova. Astfel, Moldova este implicată activ pentru a promova femeile, noi susţinem implicarea lor în politică”, susţine Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei în Moldova.

Declaraţia de la Beijing şi Platforma de Acţiune au fost adoptate în 1995, la cea de-a patra Conferinţă Mondială a Femeilor şi sunt considerate unul dintre cele mai vizionare parcursuri de dezvoltare pentru femei şi fete din întreaga lume. Atunci, 189 de ţări, inclusiv Republica Moldova, s-au angajat să combată stereotipurile de gen şi să contribuie la asigurarea egalităţii de gen.

Sursa: TRM.MD

Consultările sub-regionale de la Chișinău „Beijing+25” sunt organizate de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și Fundaţia Hanns Seidel.

Recente

Promovarea transparenței și a bunei guvernări prin instruirea femeilor lidere în achiziții publice

AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul UN Women Moldova...

Noi parteneriate pentru combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen!

Anunțăm implicarea activă a echipei AO Institutum Virtutes Civilis...

AO „Institutum Virtutes Civilis” sprijină inițiativele de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat...

Mai vezi și

Anunț: Prelungirea procesului de evaluare a concursului de desene „Țara mea europeană”

Dragi participanți și participante ai concursului de desene „Țara...

Viitorul european al R. Moldova: Sesiune informativă în Drochia

Asociația „Institutum Virtutes Civilis” a organizat recent o sesiune...

„Uniunea Europeană pe înțelesul tuturor” – la Leova

În luna iulie, la Leova s-a desfășurat o discuție...

Termen extins: cerere de ofertă pentru selectarea unei companii de asistență logistică în organizarea unui eveniment în aer liber

Proiect: „Uniunea Europeană pe înțelesul fiecăruia”, implementat de AO...

Noi parteneriate pentru combaterea stereotipurilor și a violenței în bază de gen!

Anunțăm implicarea activă a echipei AO Institutum Virtutes Civilis în cadrul celei de-a doua etape a programului „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și...

AO „Institutum Virtutes Civilis” sprijină inițiativele de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, și-a exprimat sprijinul ferm față de inițiativele discutate în cadrul Forumului femeilor sindicaliste „Integrarea tinerelor pe piața...

Membrii Platformei Societății Civile R.Moldova-UE au abordat subiectul înființării Comitetului Economic și Social în cadrul discuțiilor cu Mate Csicsai, șeful secției politice a Delegației...

Discuțiile recente dintre membrii Platformei Societății Civile RM-UE și Mate Csicsai, șeful secției politice a Delegației UE în Republica Moldova, s-au concentrat pe inițiativa...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here