PrimaProiecte în derulareMoldova – acasă pentru fiecarePatru zile pentru democrație și viitor european: 75 de tineri au construit idei și soluții pentru comunitățile lor la Școala de vară „Tinerii pentru...

Patru zile pentru democrație și viitor european: 75 de tineri au construit idei și soluții pentru comunitățile lor la Școala de vară „Tinerii pentru Democrație și Viitor European”

Școala de vară „Tinerii pentru Democrație și Viitor European”, organizată de AO Institutum Virtutes Civilis în cadrul proiectului „Moldova – acasă pentru fiecare”, cu sprijinul Fundației Soros Moldova, s-a încheiat după patru zile în care 75 de tineri din întreaga țară au învățat, au dezbătut și au construit soluții pentru comunitățile lor.

„Ne dorim ca participanții să se întoarcă în comunitățile lor și să organizeze discuții și activități pe subiecte de interes pentru oameni. Așa crește numărul celor care împărtășesc valorile unei democrații puternice și ale familiei europene”, a spus Liliana Palihovici, președinta AO Institutum Virtutes Civilis.

„Tinerii din comunități și medii culturale diferite sunt cetățenii aceleiași țări și pot construi împreună un viitor bazat pe respect și participare. Curajul lor de a se implica și de a iniția dialoguri și acțiuni în comunitățile lor transformă valorile europene în practici de zi cu zi și contribuie la dezvoltarea unei societăți deschise, în care diversitatea este respectată și fiecare voce contează”, a declarat Cristina Papanaga, coordonatoare de programe la Fundația Soros Moldova.

Programul Școlii de vară a fost construit în jurul unor experiențe practice, menite să îi ajute pe tineri să înțeleagă cum funcționează democrația și cum pot contribui la schimbarea comunităților lor.

Cetățenie activă și democrație participativă. Prima parte a programului a fost dedicată întrebării: cum poate un cetățean să influențeze deciziile care îi afectează comunitatea? Alături de Liliana Palihovici, președinta AO Institutum Virtutes Civilis, participanții au discutat despre rolul implicării civice, participarea la procesele publice și responsabilitatea fiecărui cetățean într-o democrație. Prin exemple concrete din Republica Moldova, tinerii au analizat cum ideile și inițiativele locale pot deveni instrumente de schimbare.

Rolul societății civile și al organizațiilor neguvernamentale. În cadrul dialogului „Ce este un ONG – un băutor de cafea sau un catalizator al schimbării?”, participanții au descoperit, alături de Daniela Vidaicu (Fundația Soros Moldova), Sergiu Gurău (Eco-Răzeni), Cristina Cucuruzda-Colac (Promo-LEX), Grigore Rînja (Consiliul Național al Tineretului din Moldova) și Anastasia Nani (Centrul pentru Jurnalism Independent) cum organizațiile societății civile contribuie la apărarea drepturilor, dezvoltarea comunităților și implicarea oamenilor în viața publică.

Dialog democratic și luarea deciziilor publice. Printr-un exercițiu de simulare a unei adunări comunitare, participanții au experimentat procesul de luare a unei decizii publice privind amalgamarea voluntară a localităților. Împărțiți în echipe care au reprezentat diferiți actori ai comunității, tinerii au formulat argumente, au negociat și au căutat soluții comune, descoperind cât de important este dialogul într-o societate democratică. Fiecare participant și-a asumat, printr-o scrisoare adresată propriului viitor, o acțiune concretă pentru comunitatea sa.

Memorie istorică, adevăr și combaterea dezinformării. Proiecția filmului de animație „Mâța fără nume” a deschis o conversație despre deportările din Basarabia, memorie și rolul artei în recuperarea trecutului. Alături de Ghenadie Popescu, artist plastic, și Iulian Fruntașu, scriitor, tinerii au discutat despre responsabilitatea de a păstra vie memoria istorică, despre diferența dintre adevăr, propagandă și dezinformare și despre felul în care trecutul poate contribui la construirea unui viitor democratic.

Uniunea Europeană, argumentare și dezbateri. În sesiuni dedicate valorilor europene și artei dezbaterii, participanții au învățat să construiască argumente bazate pe fapte, să analizeze critic informațiile și să își susțină opiniile într-un dialog bazat pe respect. Aceste competențe au fost puse în practică în cadrul Forum Debate – elaborarea strategiilor de implicare a tinerilor, unde echipele au identificat probleme din comunitățile lor și au propus soluții concrete: de la stagii plătite pentru tineri și dezvoltarea centrelor locale de tineret până la creșterea transparenței administrației publice și promovarea educației europene.

Educație și viitorul școlii. Dialogul cu Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, a oferit participanților ocazia să discute despre transformarea sistemului educațional, formarea gândirii critice, schimbările din curriculum și examene, oportunitățile oferite de integrarea europeană și impactul inteligenței artificiale asupra procesului de învățare. Un mesaj important al întâlnirii a fost că o educație de calitate depinde de profesori bine pregătiți și motivați.

Activism digital și comunicare. În cadrul atelierului „De ce Moldova în UE în 30 de secunde”, susținut de Ana Sârbu, expertă în comunicare, tinerii au învățat cum pot transforma o idee complexă într-un mesaj scurt și convingător. Au creat scenarii, au filmat și au montat videoclipuri, descoperind cum telefonul mobil poate deveni un instrument de implicare civică și dialog.Programul a cuprins sesiuni despre cetățenia activă, democrația participativă, integrarea europeană, gândirea critică, activismul digital, dezbaterile bazate pe argumente, rolul societății civile, memoria istorică și combaterea dezinformării, dar și exerciții practice, simulări și elaborarea unor strategii de implicare civică.

Patru zile. Zeci de dezbateri. Sute de idei. Un singur obiectiv: formarea unei generații care să consolideze democrația și parcursul european al Republicii Moldova.

Recente

ANUNȚ DE ACHIZIȚIE (RELANSAT) pentru producerea unei hărți interactive cu materiale video integrate

Termenul - limită pentru depunerea ofertelor este 13 august 2026, ora 23:59 Asociația Obștească Institutum Virtutes Civilis (AO IVC) invită companiile specializate în dezvoltare digitală și soluții...

Inaugurarea Școlii de vară „Tinerii pentru Democrație și Viitor European”: 75 de tineri din Republica Moldova învață, timp de patru zile, cum să devină...

Cum se formează un cetățean activ? Cum învățăm să dezbatem cu respect, să gândim critic și să ne implicăm în comunitățile noastre?La aceste întrebări...

La Mereni începe o școală vie a tradițiilor. Tinerii vor învăța meșteșuguri tradiționale direct de la cei care le păstrează, printr-un proiect susținut de...

Cum se naște o cămașă cu altiță? Cum prinde formă un obiect lucrat manual? Cum se transformă lutul într-un instrument muzical cu o istorie...