PARTENERIAT PENTRU DIALOG ȘI ACȚIUNE: lansarea unui proiect axat pe dezvoltarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice locale incluzive

Crearea și dezvoltarea unui parteneriat de dialog și acțiune în domeniul politicilor publice incluzive la nivel local s-a aflat în prim-planul unei ședințe on-line, desfășurată cu participarea reprezentanților acestei inițiative – Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, Consiliul Raional Ialoveni și societatea civilă.

Prin această activitate a fost lansat proiectul „Organizațiile Societății Civile și Administrațiile Publice Locale – parteneri de dialog și acțiune pentru dezvoltarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice locale incluzive”, implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului de grant „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS).

„Am inițiat acest proiect pentru a stabili un parteneriat cu raionul Ialoveni – cu administrația publică locală și organizațiile non-guvernamentale de aici, axat pe dezvoltarea capacităților locale în elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice locale”, a afirmat Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, menționând că raionul Ialoveni poate servi drept exemplu în ceea ce privește realizarea politicilor de tinerei și finanțarea inițiativelor tinerilor, iar aceste bune practici trebuie extinse și către alte sectoare.

Vicepreședinta raionului Ialoveni, Galina Tonu, a salutat această inițiativă, exprimând atât bucuria comună că raionul Ialoveni va beneficia de activitățile acestui proiect, cât și angajamentul de a contribui la instituirea unei platforme de dialog dintre administrația publică locală și organizațiile societății civile.

Scopul proiectului „OSC și APL – parteneri de dialog și acțiune pentru dezvoltarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice locale incluzive” este, după cum au menționat în această ședință on-line inițiatorii proiectului, dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile și administrației publice din raionul Ialoveni pentru participare în elaborarea, realizarea și monitorizarea politicilor publice locale. Astfel, cel puțin 20 de reprezentanți ai OSC din raionul Ialoveni vor fi abilitați să pledeze și să participe în procesele legate de politicile publice și să contribuie la asigurarea transparenței decizionale. De asemenea,cel puțin 20 de reprezentanți ai administrației publice locale de nivelul întâi și doi din raionul Ialoveni vor beneficia de activități de capacitare în organizarea proceselor participative de elaborare a politicilor publice locale și de dialog cu organizațiile societății civile pentru îmbunătățirea politicilor locale.

Beneficiari ai proiectului sunt organizațiile societății civile, grupurile de inițiativă și reprezentanții administrației publice locale din raionul Ialoveni, în special Consiliul Raional, precum și primari și secretari ai consiliilor locale din raion. Iar beneficiarii indirecți sunt cetățenii raionului Ialoveni.

„Sper că o să avem un parteneriat eficient, interesant și productiv care o să contribuie la o bună guvernare în beneficiul cetățenilor”, a fost mesajul final al evenimentului, exprimat de Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici.

#dezvoltmd #EuropanUnion #CivilSociety

Acest material a fost elaborat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „OSC și APL – parteneri de dialog și acțiune pentru dezvoltarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice locale incluzive”, implementat de Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Recente

Mai vezi și

Platforma de dialog dintre organizațiile societății civile și administrația publică locală din raionul Ialoveni merge mai departe

Membrii și membrele Platformei de dialog dintre organizațiile societății civile și administrația publică locală din raionul Ialoveni s-au reunit, la 29 aprilie 2021, într-o...

Lansarea Raportului de audit al politicilor publice din raionul Ialoveni

O masă rotundă online de prezentare a Raportului de audit al politicilor publice din raionul Ialoveni a reunit, la 12 aprilie 2021, peste 40...

Eveniment de instruire și mentorat pentru Platforma de dialog a organizațiilor societății civile și autorităților publice locale din raionul Ialoveni

Membrii Platformei de dialog a organizațiilor societății civile din raionul Ialoveni, constituită recent sub auspiciile proiectului „OSC și APL – parteneri de dialog și...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here