Managera de proiect din cadrul Institutum Virtutes Civilis, Olesea Vladîca, participă în aceste zile la cea de-a doua întrunire a partenerilor programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.
Evenimentul are loc în Istanbul, Turcia, și a reunit de specialiști din Armenia, Azerbaidjan, Ucraina, Republica Moldova, Georgia și Belarus, implicați în promovarea activităților proiectului.
În cadrul întrunirii, colega noastră a vorbit despre spectacolul de teatru social „Un dar pentru tine”, pe care Institutum Virtutes Civilis îl realizează pentru publicul din Strășeni, Ialoveni, Rezina și Fălești. Scopul inițiativei e să dezrădăcineze opiniile preconcepute despre rolul femeilor și al bărbaților în societate, să promoveze șansele egale pentru fete și băieți și să îndemne tinerii să-și urmeze propriile convingeri atunci când își vor alege o profesie.
„Am vrut să luptăm împotriva stereotipurilor, a discriminării și a prejudecăților printr-un mod mai puțin clasic. Metoda pe care am ales-o este să transmitem aceste mesaje prin artă – și anume teatru. pentru că teatrul este oglinda societății. Am vrut să inspirăm tinerii să-și spună povestea să o prezinte colegilor lor și să reflecteze asupra ei. (…) Cu toții suntem egali în drepturi, obligații, responsabilități, alegeri, iar genul nu trebuie să joace un rol în aceste aspect”, a menționat Olesea Vladîca.
Începând cu anul 2021, am prezentat 12 spectacole sociale în 12 comunități din Strășeni, raioanele Fălești, Ialoveni și Rezina, cu o audiență totală de aproximativ 2 100 de persoane. În activitate au fost implicați în jur de 30 de tineri actori voluntari.