AO IVC te invită la Academia de Liderism Feminin și Bună Guvernare, ediția 2023-2025!

Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) anunță lansarea primei etape a programului de instruiri al Academiei de Liderism Feminin si Bună Guvernare destinat alegerilor parlamentare din 2025.

Academia de Liderism Feminin pentru Bună Guvernare ediția 2023-2025 sedesfășoară în cadrul proiectului „Femei pentru Leadership și Buna Guvernare”, implementat de AO „Institutum Virtutes Civilis” cu susținerea UN Women Moldova și cu sprijinul financiar al Suediei.

Programul de instruire este conceput astfel încât să dezvolte capacitățile femeilor interesate și determinate – inclusiv cele tinere și din grupuri sub-reprezentate (cu dizabilități, de etnie romă, din localități rurale etc) – să participe la alegerile parlamentare din 2025.  200 femei din diferite localități ale țării, inclusiv din UTA Găgăuzia, vor beneficia de sesiuni de instruire în următoarele domenii: leadership,  legislație electorală,  comunicare publică, discurs public, dezvoltare personală etc.

Prima etapă de instruire se va desfășura în perioadele 12 – 13 decembrie 2024 și 30 – 31 ianuarie 2025, fiecare participantă beneficiind de o instruire cu o durată de 4 zile. Programul va fi facilitat de experte/-ți naționale/-li, cu o valoroasă experiență profesională și cunoștințe în domeniile menționate, în baza unui curriculum UN Women în domeniul leadership-ului politic.

Instruirile vor avea loc în mun. Chișinău (inclusiv suburbii). Cheltuielile de instruire,  cazare, alimentație și transport tur-retur pentru participante vor fi asigurate de organizatori. Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la numărul de telefon: (+373) 69644000 sau la adresa de email ivc.liderism@gmail.com.

Pentru a beneficia de acest program, vă rugăm să completați  formularul de înscriere accesând acest link https://forms.gle/3HhZQoR2Jc8n1h5u6 până pe 2 decembrie 2024. 

Doar candidatele selectate vor fi contactate.

Recente

Anunț extins: termeni de referință pentru selectarea unei companii pentru servicii de mentenanță a paginii web: www.ivcmoldova.org

OrganizațiaAO „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC)Sectorul:Non-guvernamentalScopul:Asigurarea funcționării eficiente și sigure a site-ului AO IVCPerioada de implementare: August - Octombrie 2025Locație:Chișinău, Republica MoldovaTermen limită de aplicare21...

Anunț pentru tinerii și tinerele din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă de a participa la concursul educațional interactiv: „Acționează pentru egalitatea de gen”

Echipa AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul UN Women Moldova, UNFPA și al Uniunii Europene, invită tinerii și tinerele din raioanele Căușeni și Ștefan...

Сoncurs pentru selectarea unei companii specializate care va produce, livra și instala articole de mobilier de birou

Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) anunță concurs pentru selectarea unei companii specializate care va produce, livra și instala articole de mobilier de...