„De ce este importantă egalitatea de gen”, „ce influență au stereotipurile de gen” sau „cum promovăm egalitatea de gen inclusiv pe rețele sociale” – sunt doar câteva dintre temele discutate alături de elevii a cinci instituții de învățământ din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă.
Dezbaterile publice, ale căror menire e să încurajeze tinerii și tinerele să gândească liber, fără stereotipuri și să promoveze egalitatea între fete și băieți, au loc la inițiativa AO „Institutum Virtutes Civilis” în cadrul proiectului „În calea spre egalitatea de gen, depășim obstacole și promovăm respectul”, implementat de AO „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.






Elena Filipovici este elevă în liceul din Feștelița, Ștefan Vodă, și a participat la discuția din localitatea ei. Elena susține că dezbaterea privind egalitatea de gen a fost una foarte utilă deoarece i-a oferit ocazia de a-și exprima gândurile și a inspirat-o să devină mai activă în comunitate. „Este esențial să ne ascultăm unii pe alții și să recunoaștem că toți merităm același respect și aceleași drepturi, indiferent de gen. Stereotipurile ne blochează și ne limitează. Trebuie să ne sprijinim reciproc pentru a schimba mentalitățile și a ne urma visurile”, a menționat Elena.
În cadrul proiectului „În calea spre egalitatea de gen, depășim obstacole și promovăm respectul” sunt planificate zece discuții în raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. Noutatea inițiativei e că discuțiile sunt organizate la inițiativa tinerilor și tinerelor din cele două regiuni, care au participat la un training ce i-a învățat cum să faciliteze discuții constructive cu semenii lor și cum să promoveze un viitor mai echitabil în comunitățile lor. Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a atras atenția că activitățile din proiect nu doar că sprijină conștientizarea problemelor de gen, dar contribuie și la formarea unor lideri locali capabili să susțină și să promoveze egalitatea în comunitățile lor. „Aceste dezbateri sunt esențiale în crearea unui dialog deschis. Ele oferă tinerilor ocazia să își exprime punctele de vedere și să își dezvolte abilitățile de argumentare și analiză critică, astfel formându-se o generație mai conștientă de provocările cu care se confruntă comunitățile noastre”, a menționat Liliana Palihovici.





Cristian Danilov s-a implicat în organizarea discuției publice din Baimaclia, Căușeni. El susține că asemenea inițiative sunt importante pentru a da voce tinerilor și tinerelor din comunități. „În cadrul dezbaterii a fost subliniat că fiecare din noi suntem regizorul sau regisoarea propriei vieți. Viitorul nostru depinde de alegerile pe care le facem, de deciziile pe care le luăm. În același timp, este important să avem posibilitatea de a ne urma liber ideile și dorințele, să avem libertatea de a ne croi propriul destin”, s-a arătat convins Cristian.
Proiectul „În calea spre egalitatea de gen, depășim obstacole și promovăm respectul”, realizat de AO „Institutum Virtutes Civilis” și-a propus să sprijine 400 de tineri și profesioniști în dezvoltarea abilităților lor și în conștientizarea promovării egalității de gen în raioanele Ștefan Vodă și Căușeni.Prin intermediul acestui proiect, participanții vor beneficia de sesiuni de formare, ateliere interactive și dezbateri publice care vor aborda teme precum stereotipurile de gen, puterea reacției comunității și utilizarea eficientă a rețelelor sociale pentru a promova egalitatea. Astfel, tinerii vor fi încurajați să devină lideri și lidere active în comunitățile lor, încurajând toleranța și respectarea demnității fetelor și băieților.