Semnarea Memorandumului de Înțelegere privind crearea Comitetului Economic și Social din Moldova

Vineri, 5 septembrie 2025, membrii din partea Republicii Moldova a Platformei Societății Civile Republica Moldova – Uniunea Europeană au semnat Memorandumul de Înțelegere privind crearea Comitetului Economic și Social din Moldova (CESM). Evenimentul marchează un pas important în consolidarea dialogului social și civic, în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Acest demers reflectă angajamentul societății civile de a contribui la alinierea țării noastre la modelul social european, în care dialogul civil și social reprezintă o componentă fundamentală a guvernării participative, transparente și incluzive. Memorandumul este strâns legat de statutul de țară candidată la Uniunea Europeană și de calendarul negocierilor de aderare, care creează noi oportunități pentru implicarea activă a societății civile și a partenerilor sociali în procesul decizional.

Memorandumul se bazează pe Avizul Comitetului Economic și Social European (CESE) privind instituționalizarea dialogului civil și social în țările candidate și partenere și subliniază necesitatea consolidării cooperării dintre autoritățile publice, partenerii sociali și societatea civilă în elaborarea politicilor economice, sociale și publice în contextul integrării europene.

Liliana Palihovici, Co-președintă a Platformei Societății Civile UE – Moldova și Președinta A.O. „Institutum Virtutes Civilis”, a declarat: „Crearea Comitetului Economic și Social din Moldova reprezintă un pas strategic pentru consolidarea dialogului social și civil. Suntem convinși că  prin dezvoltarea unei astfel de platforme de dialog  dintre autoritățile publice și societatea civilă putem consolida încrederea între părți, contribui la o guvernațǎ mai eficientă centrată pe cetățean. În contextul procesului de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, asigurarea acestui dialog constat si eficient ar crește numărul persoanelor care susțin și promovează parcursul european al țării precum și ar spori încrederea cetățenilor în capacitățile instituțiilor statului că pot performa în procesul de implementare a reformelor ”.

Semnatarii Memorandumului se angajează să promoveze pilotarea și crearea CESM, în cooperare cu instituțiile europene, statele membre ale UE și autoritățile naționale. Scopul Memorandumului este de a stabili un cadru comun de colaborare pentru coordonarea acțiunilor de promovare a inițiativei, facilitarea dialogului între societatea civilă, sindicate, patronate și factorii decizionali, precum și implicarea unui număr cât mai mare de organizații.

Prin crearea CESM se urmărește consolidarea guvernării participative, printr-un proces decizional transparent, responsabil și incluziv, dezvoltarea unei platforme permanente de consultare bazate pe paritate între partenerii sociali și societatea civilă, precum și armonizarea pozițiilor comune pentru promovarea transparenței și responsabilității în guvernare.

Semnatarii Memorandumului sunt convinși că CESM va deveni un instrument-cheie în susținerea parcursului european al țării, oferind un cadru permanent de consultare și colaborare între autorități, parteneri sociali și societatea civilă, menit să consolideze democrația, să sporească încrederea publicului în instituții și să încurajeze o guvernare transparentă și incluzivă.

Memorandumul rămâne deschis și altor actori interesați de promovarea Comitetului Economic și Social din Moldova.

Mai multe detalii pot fi consultate în Memorandumul integral, disponibil la linkul: https://www.euromonitor.md/memorandum-de-intelegere-privind-crearea-comitetului-economic-si-social-din-republica-moldova-semnat-de-membrii-din-partea-republicii-moldova-a-platformei-societatii-civile-republica-moldova-uniunea-e/

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Friedrich Ebert Moldova, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)AO Institutum Virtutes Civilis (IVC) și Fundația Friedrich Ebert Moldova.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail: inga@expert-grup.org. Persoană de contact: Inga Agachi, Manager Comunicare, Expert-Grup

Recente

Tinerii și tinerele de azi – vocea schimbării pentru egalitatea de gen

Într-o lume în care normele tradiționale și stereotipurile de...

Anunț extins: termeni de referință pentru selectarea unei companii pentru servicii de mentenanță a paginii web: www.ivcmoldova.org

OrganizațiaAO „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC)Sectorul:Non-guvernamentalScopul:Asigurarea funcționării eficiente și...

Mai vezi și

Planul de creștere economică pentru Republica Moldova –  analizat în dialog cu mass-media

Pe 13 mai 2025, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), AO „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) și...

Liliana Palihovici: „Planul de creștere a Moldovei” reprezintă o demonstrație clară a susținerii UE față de dezvoltarea și integrarea europeană a țării noastre

„Republica Moldova se află într-un moment crucial în parcursul său de aderare la UE. Reformele implementate eficient astăzi vor stabili parcursul țării inclusiv pentru...

„Urmează o serie de acțiuni complexe pentru consolidarea coeziunii sociale în Republica Moldova și combaterii dezinformării în contextul aderării la Uniunea Europeană” a transmis...

„Urmează o serie de acțiuni complexe pentru consolidarea coeziunii sociale în Republica Moldova și combaterii dezinformării în contextul aderării la Uniunea Europeană”  a transmis Platforma Societății...