La 12 decembrie 2025, la Chișinău, a avut loc evenimentul de încheiere a proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert”, implementat în perioada 2023–2025 de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Institutum Virtutes Civilis (IVC), Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Fundația „Friedrich Ebert” Moldova.
Timp de trei ani, proiectul a contribuit la dezvoltarea unei societăți civile active, informate și implicate în susținerea agendei de integrare europeană a țării.
În deschiderea evenimentului, Máté Csicscai, șef adjunct al Delegației UE și șef al Secției politice, de presă și informare din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat: „Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă un proiect de transformare națională – unul care consolidează instituțiile, îmbunătățește guvernarea și aduce beneficii reale cetățenilor. Societatea civilă este esențială în acest parcurs. Astfel de proiecte oferă organizațiilor instrumentele necesare pentru a monitoriza și a informa procesul de reformă, pentru a se asigura că fondurile publice sunt utilizate în mod transparent și eficient și pentru a transpune în practică valorile europene în comunitățile din întreaga țară.”

Proiectul a urmat două obiective specifice. Primul obiectiv a fost de a crește capacitățile organizațiilor non-guvernamentale din toată țara de a monitoriza bugetele publice, dar și de a participa în procesele de planificare bugetară, la nivel local și central. În acest sens, 15 organizații ale societății civile din cele 5 regiuni de dezvoltare ale țării au primit granturi în valoare de 20 000 de euro fiecare. OSC-urile implicate au fost instruite și li s-a oferit mentorat pentru a monitoriza bugetele publice la nivel central și local și pentru a elabora analize independente ale bugetului, contribuind la un proces bugetar transparent și eficient, aliniat la prioritățile Agendei de Asociere. Drept rezultat, au fost elaborat un ghid practic privind participarea civică în procesul bugetar, disponibil online pentru toate organizațiile interesate, în baza căruia au fost produse 30 rapoarte de monitorizare a bugetelor la nivel local și central, care au fost prezentate în cadrul a 30 mese rotunde și peste 30 ședințe de advocacy, care s-au desfășurat pe tot teritoriul Republicii Moldova. Aceste activități s-au transpus în 50recomandări implementate datorită ședințelor de advocacy și dialogului cu autoritățile care au contribuit la eficientizarea gestionării banului public la toate nivelele.
Cel de-al doilea obiectiv al proiectului a fost susținerea implicării celor trei platforme ale organizațiilor societății civile – Platforma Societății Civile UE–Republica Moldova, Platforma DAG și Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic – pentru ca acestea să acționeze coeziv și să acorde sprijinul necesar în procesul negocierilor de aderare ale Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În acest context:
- au fost elaborate 15 note de poziție și 2 rapoarte de monitorizare independentă privind progresul implementării recomandărilor Comisiei Europene;
- au fost organizate 10 mese rotunde tematice și 2 conferințe naționale anuale;
- au avut loc 6 ședințe ale Platformei Societății Civile UE–Republica Moldova, în care membrii platformei au adoptat declarații comune, cu recomandări și apeluri publice către autoritățile UE și ale Republicii Moldova, privind aprecierea și accelerarea parcursului european al țării;
- s-au desfășurat 3 întâlniri ale Platformei DAG, oferind societății civile oportunitatea de a-și exprima opiniile și preocupările cu privire la politicile de dezvoltare și comerț și de a contribui la elaborarea și implementarea acestora.
- Au fost desfășurate circa 15 sesiuni de informare pe tema celor trei platforme ale societății civile, cu scopul de a informa, mobiliza și conecta organizațiile locale și regionale.
De asemenea, trei dintre partenerii locali ai proiectului au împărtășit experiența lor și au vorbit despre impactul activității lor privind asigurarea transparenței bugetare la nivel local, standardizarea practicilor de consultare publică și integrarea recomandărilor bazate pe date în procesele decizionale.
Ana Nedelcu, dr., expertă, A.O Pas cu Pas regiunea Sud (Cahul/UTAG): „Proiectul „Societatea civilă pentru integrare europeană” a contribuit semnificativ la dezvoltarea instituțională a AO „Pas cu Pas regiunea Sud”, oferind instrumente și expertiză pentru monitorizarea eficientă a fondurilor publice. Prin sesiunile de informare și rapoartele elaborate, organizația și-a consolidat vizibilitatea și credibilitatea în regiunea UTAG. Impactul proiectului se reflectă în dialogul mai activ cu autoritățile și în influențarea deciziilor privind finanțarea infrastructurii rutiere.”
Ala Revenco, directoare executivă, A.O „Părinți Solidari”, Chișinău: „Ca urmare a raportului elaborat în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, urmat de câteva articole care scoteau în evidență vulnerabilitățile procesului de achiziție a manualelor școlare, am reușit să atragem atenția autorităților asupra acestui subiect. Astfel, Ministerul Educației și Cercetării a decis să organizeze un grup de lucru privind actualizarea specificatiilor tehnice a manualelor școlare și, totodată, vedem că se caută soluții pe partea de conținuturi didactice, Ministrul Educației declarând recent că manuale de matematică ar urma să fie achiziționate din Estonia.”
Vitalie Meșter, director executiv, A.O Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD),Chișinău: „Un rezultat de impact al proiectului a fost consolidarea capacității Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități de a analiza bugetele instituțiilor publice și de a transforma datele în argumente operaționale pentru dialogul cu autoritățile. Monitorizarea și analiza bugetară s-au dovedit instrumente pragmatice în activitățile de pledoarie cu Primăria Municipiului Chișinău și cu administrațiile universităților din Moldova, facilitând discuții despre responsabilități, termene și conformarea la standarde. În paralel, evenimentele de advocacy cu reprezentanții instituțiilor vizate au pus pe agendă necesitatea identificării de soluții de accesibilizare pentru clădirile renovate din fonduri publice. O componentă esențială a impactului a vizat sensibilizarea opiniei publice cu privire la bunele practici de accesibilitate pentru campusurile universitare și spațiile publice”
Referindu-se la impactul proiectului, Adrian Lupușor, director executiv al „Expert-Grup” (implementatorul principal al proiectului), a subliniat: „În cadrul proiectului am reușit să consolidăm capacitățile unei bune părți a societății civile să fie actori importanți în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. În particular, am oferit un set de instrumente practice pentru monitorizarea bugetelor centrale și locale, dar și implicarea constructivă a ONG-urilor în procesul de planificare bugetară, iar pentru implementarea practică a acestor instrumente am oferit granturi și mentorat individualizat pentru 15 de organizații din întreaga țară. Totodată, proiectul a susținut și procesul de coeziune a ONG-urilor prin intermediul celor mai active platforme de dialog și advocacy, creând un secretariat unic și susținând o serie de activități de advocacy care au apropiat țara de dezideratul integrării europene. Au fost 3 ani plini de activități complexe, care au implicat cea mai activă parte a societății civile din întreaga țară, dar și autoritățile publice locale și centrale”.
Panel II: către un Comitet Economic și Social din Moldova (CESM)
În cadrul celui de-al doilea panel, participanții au discutat despre oportunitatea creării Comitetului Economic și Social din Moldova (CESM) și rolul acestuia în consolidarea dialogului social și a participării civice în contextul integrării europene. Aceștia au subliniat că instituirea unui astfel de comitet, similar experienței statelor membre ale Uniunii Europene, ar reprezenta un instrument instituțional eficient pentru ca organizațiile societății civile să prezinte Guvernului o poziție consolidată și de consens, care în același timp ar crea un mecanism mai riguros de consultare publică, în care Guvernul nu va putea evita consultările publice.
Proiectul se încheie, iar rezultatele rămân publice și utilizabile. Rapoartele, recomandările și notele de poziție sunt resurse deschise pentru comunități, presă și decidenți.
Accesați Euromonitor.md, pagina web a proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, pentru informații detaliate și resurse privind procesul de integrare europeană a țării noastre și rolul societății civile: https://www.euromonitor.md
Proiectul „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană” a fost finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert”.
Implementator principal: Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Institutum Virtutes Civilis (IVC), Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Fundația „Friedrich Ebert” Moldova.
Perioada de implementare: 01.01.2023 – 30.12.2025.
Obiectiv general: consolidarea capacităților OSC pentru a sprijini și promova alinierea priorităților bugetare la agenda de integrare la nivel național și local și sporirea implicării platformelor societății civile în sprijinul implementării condiționalităților de aderare.
Pentru mai multe detalii, urmăriți înregistrarea video a evenimentului:


