PrimaEvenimentePledoarie pentru contractarea serviciilor sociale și modificarea legislației în domeniu în Republica Moldova

Pledoarie pentru contractarea serviciilor sociale și modificarea legislației în domeniu în Republica Moldova

Nevoia de contractare a serviciilor sociale și de modificare a legislației în domeniu în Republica Moldova s-a aflat în prim-planul mesei rotunde cu genericul „Contractarea serviciilor sociale –  situația în domeniu și lansarea propunerilor de modificare a legislației în domeniu”, organizată în regim on-line la 3 noiembrie 2020.

Experți naționali și internaționali, reprezentanți ai organizațiilor societății civile, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor, Agenția Achiziții Publice și ai partenerilor de dezvoltare au discutat în cadrul mesei rotunde de marți necesitatea stringentă, oportunitățile și prioritățile imediate pe plan legislativ astfel încât serviciile sociale oferite de către organizațiile non-guvernamentale să poată fi contractate de către stat în beneficul cetățenilor care au cea mai mare nevoie de acestea.

„Sper ca ideile și propunerile generate în cadrul acestei mese rotunde constituie un sprijin real pentru autoritățile publice în procesul de perfecționare a politicilor în domeniul asistenței sociale și, în special, de prestare a serviciilor sociale. Prin acest eveniment contribuim la consolidarea unui dialog dintre organizațiile societății civile din domeniul social și instituțiile publice”, a afirmat Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici.

În prima sesiune a evenimentului, expertul internațional Luben Panov de la Centrul European de Legislație Necomercială a făcut o trecere în revistă a bunelor practici și modelelor de contractare a serviciilor sociale aplicate în spațiul european, iar prezentarea completă poate fi accesată AICI >>> https://bit.ly/34XzDn4

Cei peste 50 de participanți și participante la masa rotundă „Contractarea serviciilor sociale –  situația în domeniu și lansarea propunerilor de modificare a legislației în domeniu” au fost salutați de către Vasile Cușca, șeful Direcției politici de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care a menționat importanța subiectului abordat. „Servicii sociale reprezintă o temă actuală pentru noi, pentru societatea civilă care prestează servicii sociale și pentru cei care își doresc să contracteze prestatori de astfel de servicii din partea societății civile, ONG-urilor sau organizațiilor necomerciale”.

Experții Asociației „Institutum Virtutes Civilis” au prezentat obiectivele amendamentelor propuse la legislația în vigoare în domeniul presării serviciilor sociale, relevând necesitatea continuării reformelor în domeniu, încurajarea contractării serviciilor sociale și utilizarea unui instrument distinct de planificare și alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat pentru contractarea serviciilor sociale. Prezentarea este disponibilă AICI >>> https://bit.ly/3mT4Kq8

„Obiectivul nostru a fost să analizăm legislația națională care are tangență cu procesul de contractare a serviciilor sociale”, a specificat Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, iar această cercetare a scos în evidență necesitatea unor modificări în Legea cu privire la serviciile sociale, Legea privind achizițiile publice, Legea privind administrația publică locală și Legea privind finanțele publice locale etc.

Participantele și participanții la acest eveniment, axat pe contractarea serviciilor sociale, au remarcat importanța unor astfel de discuții atât pentru organizațiile societății civile, cât și pentru instituțiile publice.

„Sunt câteva elemente de bază care trebuie modificare și credem că prin contribuția tuturora putem să ajungem la versiunea perfectă a amendamentelor”, a fost una dintre concluziile mesei rotunde. Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Building partnerships for transparent and improved state support offered to CSOs in the Republic of Moldova 2020”, implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în parteneriat cu Centrul European pentru Legislație Non-profit (ECNL), ca parte a Asistenței Tehnice pentru Moldova, gestionat de ECNL, și cu suportul Agenției Suedeze de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare. Proiectul este posibil datorită Centrului International pentru Legislație Non-profit (ICNL) prin Inițiativa Spațiul Civic. Această publicație este finanțată de către Guvernul Suediei. Guvernul Suediei nu împărtășește neapărat opiniile exprimate de autori. Autorii își asumă întreaga responsabilitate pentru conținut.

Acest eveniment este organizat ca parte a suportului de asistență tehnică oferită Republicii Moldova, gestionată de  Fundația Centrul European pentru Legislație non-profit (ECNL) și  este parte a inițiativei  Centrului Internațional de Drept Non-Profit (ICNL) prin intermediul Inițiativei Spațiului Civic. 

Recente

Împreună investim în viitor – redirecționează 2% către AO „Institutum Virtutes Civilis”

Dragi prieteni și parteneri, Vă mulțumim pentru sprijinul și încrederea...

Anunț pentru procurarea serviciilor de transport

                                        1. Context AO ”Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) anunță...

Termen extins: anunț pentru selectarea unui agent economic care să ofere servicii de cazare, alimentație și locațiune pentru un eveniment de 3 zile, în...

Organizație:Asociația Obștească “Institutum Virtutes Civilis”Sectorul:Non-guvernamentalAdresa:Str. Vissarion Belinski 16B, MD-2008,...

Împreună investim în viitor – redirecționează 2% către AO „Institutum Virtutes Civilis”

Dragi prieteni și parteneri, Vă mulțumim pentru sprijinul și încrederea pe care ni le oferiți an de an. Datorită vouă, reușim să dezvoltăm proiecte care au...

Moldova prin ochii tinerilor – autentică, diversă și incluzivă: 370 de tineri și-au promovat comunitățile în cadrul concursului național „Descoperă comunitatea mea”

370 de tineri din întreaga țară și-au spus povestea prin eseuri video în cadrul concursului național „Descoperă comunitatea mea”. Organizată de IVC, în parteneriat...

Pași înainte pentru coeziunea socială: bilanțul proiectului „Împuternicirea oamenilor și comunităților pentru o coeziune socială mai puternică”

La 25 martie 2026, la Comrat, a avut loc Forumul rezilienței și coeziunii sociale, eveniment de încheiere a proiectului „Împuternicirea oamenilor și comunităților pentru...