PrimaEvenimenteLiliana Palihovici: „Nu putem vorbi despre o democrație puternică fără femei independente economic”

Liliana Palihovici: „Nu putem vorbi despre o democrație puternică fără femei independente economic”

Leadershipul feminin și rolul acestuia în consolidarea încrederii publice și a guvernării incluzive au fost în centrul discuțiilor din cadrul evenimentului internațional „Women’s Leadership in Times of Change: Strengthening Trust, Cohesion and Inclusive Governance”, desfășurat pe 19 martie, în format online, în contextul ședinței  a 70-a a Comisie ONU pentru situația Femeilor (CSW). 

Evenimentul a fost organizat de inițiativa echipa NDP Gender Equality Seal for Public Institutions, Universitatea din Pittsburgh și Biroul Regional al PNUD pentru Europa și Asia Centrală, în colaborare cu parteneri academici și ai societății civile, aliniați cu CSW70 și procesul de revizuire Beijing+30.

Dezbaterile au evidențiat faptul că dezvoltarea durabilă nu poate fi realizată în absența participării active a femeilor, iar promovarea leadershipului feminin este important pentru construirea unor societăți reziliente și echitabile, mai ales într-un context marcat de conflicte și dezinformare.

În cadrul evenimentului, președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a vorbit despre provocările și oportunitățile legate de participarea femeilor în procesele decizionale.

„Nu putem pretinde că femeile vor avea voci puternice în spațiul public atâta timp cât nu dispun de resurse. Independența financiară este esențială pentru ca femeile să poată participa cu adevărat la procesul decizional și să influențeze politicile publice”, a declarat Liliana Palihovici.

Președinta AO IVC a subliniat că schimbările reale apar atunci când instituțiile publice și societatea civilă acționează împreună, iar leadershipul feminin contribuie nu doar la echitate, ci și la creșterea calității democrației, prin promovarea dialogului, responsabilității și transparenței.

Totodată, președinta AO IVC a evidențiat necesitatea unor investiții constante pentru reducerea disparităților de gen, precum și importanța unor politici publice care să asigure șanse egale pentru femei și bărbați.

„O democrație puternică înseamnă investiții continue pentru a diminua inegalitățile. În același timp, este crucial ca societatea civilă să fie puternică, iar guvernarea să asigure accesul echitabil al femeilor la funcții publice și la procesele de luare a deciziilor”, a menționat Liliana Palihovici.

În intervenția sa, Liliana Palihovici a împărtășit și din experiența AO IVC, inclusiv prin programele dedicate instruirii și susținerii femeilor candidate la alegerile locale și parlamentare din Republica Moldova. Prin inițiative precum Academia de Leadership și Bună Guvernare, lansată în 2018, peste 1000 de femei au fost instruite în ultimii ani, multe dintre acestea fiind deja alese în funcții publice – de la consiliere locale până la deputate în Parlamentul Republicii Moldova.

Liliana Palihovici a precizat că aceste programe au contribuit la consolidarea încrederii femeilor în propriile capacități, la dezvoltarea abilităților de comunicare, dar și la crearea unor rețele de sprijin între femei din diferite partide politice, unite de obiectivul comun de a îmbunătăți guvernarea locală și națională.

În cadrul evenimentului, au fost abordate și barierele persistente, inclusiv stereotipurile de gen, violența online și campaniile de dezinformare care vizează femeile implicate în politică.

Recente

Anunț pentru procurarea serviciilor de transport

                                        1. Context AO ”Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) anunță...

Termen extins: anunț pentru selectarea unui agent economic care să ofere servicii de cazare, alimentație și locațiune pentru un eveniment de 3 zile, în...

Organizație:Asociația Obștească “Institutum Virtutes Civilis”Sectorul:Non-guvernamentalAdresa:Str. Vissarion Belinski 16B, MD-2008,...

Moldova prin ochii tinerilor – autentică, diversă și incluzivă: 370 de tineri și-au promovat comunitățile în cadrul concursului național „Descoperă comunitatea mea”

370 de tineri din întreaga țară și-au spus povestea prin eseuri video în cadrul concursului național „Descoperă comunitatea mea”. Organizată de IVC, în parteneriat...

Pași înainte pentru coeziunea socială: bilanțul proiectului „Împuternicirea oamenilor și comunităților pentru o coeziune socială mai puternică”

La 25 martie 2026, la Comrat, a avut loc Forumul rezilienței și coeziunii sociale, eveniment de încheiere a proiectului „Împuternicirea oamenilor și comunităților pentru...

Am desemnat câștigătorii concursului național „Descoperă comunitatea mea”

Institutum Virtutes Civilis anunță rezultatele concursului național de eseuri video „Descoperă comunitatea mea”, desfășurat în perioada 9 ianuarie – 9 februarie 2026, în cadrul...