PrimaEvenimente„Femeile în alegeri” cu Liliana Palihovici. Eveniment online organizat de UNDP Moldova şi Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

„Femeile în alegeri” cu Liliana Palihovici. Eveniment online organizat de UNDP Moldova şi Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Ești puternică și capabilă să faci mai mult pentru comunitatea sau țara ta. Rămâne să iei decizia fermă de a acționa pentru schimbare. Ești gata să candidezi? Ai suficient curaj? Pentru că asta dă speranță oamenilor în dorința lor de a trăi mai bine.

Este mesajul Lilianei Palihovici, transmis luni, 8 iunie, de la ora 15.00, într-un eveniment online dedicat tuturor fetelor și femeilor care se gândesc la implicarea lor în politica locală sau națională.

Liliana Palihovici are o experiență profesională de peste 20 de ani în organizații guvernamentale, neguvernamentale și internaționale. Timp de șapte ani a fost deputată și Vicepreședintă a Parlamentului, iar de-al lungul carierei sale profesionale a colaborat cu Comisia Europeană, UN Women, UNICEF, Banca Mondială, PNUD. De trei ani este Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, care, prin activitățile și proiectele sale, a încurajat și susținut femeile să se implice în viața politică și în procesul decizional.

La evenimentul online „Femeile în alegeri”, Liliana Palihovici a povestit care sunt pașii și acțiunile concrete pe care trebuie să le facă femeile înainte de a începe campania electorală. Cum își vor forma echipa, ce înseamnă un plan de campanie și care sunt întrebările la care trebuie să-și răspundă înainte de a se înregistra într-o cursă electorală.

CE: Femeile în alegeri: Puterea curajului tău.

CINE: Comisia Electorală Centrală și PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și Ambasada Olandei prin Programul Matra.

CÂND: 8 iunie 2020, ora 15.00

UNDE: Facebook/Comisia Electorală Centrală & Facebook/UNDP Moldova & Facebook CICDE & Privesc.eu

DE CE: Alegerile locale și cele parlamentare sunt planificate peste trei ani. Este o perioadă tocmai potrivită pentru a începe să te pregătești pentru campania electorală. Așa că dacă te gândești sau te-ai decis deja să candidezi la funcția de consilieră, primară sau deputată, o puteți vedea și asculta pe Liliana Palihovici într-un VIDEO motivațional și informativ de jumătate de oră.

Evenimentul cu Liliana Palihovici a fost al treilea din seria „Femeile în alegeri”. Link VIDEO „Femeile în alegeri” cu Liliana Palihovici: https://bit.ly/3cGRkI5

Primul eveniment, cel cu Angela Stafii, îl găsești aici: https://bit.ly/3cO8rsv, iar cel de-al doilea, cu Loretta Handrabura, aici: https://bit.ly/2zOPo37

Aderă la comunitatea noastră online https://www.facebook.com/groups/femeialegeri

Recente

Am desemnat câștigătorii concursului național „Descoperă comunitatea mea”

Institutum Virtutes Civilis anunță rezultatele concursului național de eseuri...

„Avdarma Dialog” – patru sesiuni pentru gândire critică și responsabilitate informațională

Inițiativa „Avdarma Dialog” a marcat încheierea unei serii de...

Anunț pentru selectarea unui agent economic care să ofere servicii de cazare, alimentație și locațiune pentru un eveniment de 3 zile, în cadrul proiectului...

Organizație:Asociația Obștească “Institutum Virtutes Civilis”Sectorul:Non-guvernamentalAdresa:Str. Vissarion Belinski 16B, MD-2008,...

Am desemnat câștigătorii concursului național „Descoperă comunitatea mea”

Institutum Virtutes Civilis anunță rezultatele concursului național de eseuri video „Descoperă comunitatea mea”, desfășurat în perioada 9 ianuarie – 9 februarie 2026, în cadrul...

„Avdarma Dialog” – patru sesiuni pentru gândire critică și responsabilitate informațională

Inițiativa „Avdarma Dialog” a marcat încheierea unei serii de traininguri dedicate gândirii critice și dialogului comunitar. Evenimentul a reunit în jur de 30 de...

Liliana Palihovici: „Nu putem vorbi despre o democrație puternică fără femei independente economic”

Leadershipul feminin și rolul acestuia în consolidarea încrederii publice și a guvernării incluzive au fost în centrul discuțiilor din cadrul evenimentului internațional „Women’s Leadership...