Veronela Pruteanu: „La masa de negocieri ar trebui să fie mai multe doamne”

Veronela Pruteanu este beneficiară a programului de instruire din cadrul Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”

Pentru o democraţie tânără, aşa cum este cea din R. Moldova, implicarea civică şi politică a noii generaţii este un element important. Veronela Pruteanu crede că are potenţial pentru a face o carieră de succes. Spune că este activistă pe plan social de mai bine de zece ani, dintre care jumătate în calitate de manager- social, fiind Șefa Direcției Sud și apoi Șefa Direcție Centru în cadrul A.O. Concordia Moldova. Actualmente face activism civic în Durlești, în domeniul transportului public și acțiuni privind transparența în procesul decizional.

Veronela Pruteanu: „Femeile nu sunt mai prejos decât bărbații, sunt puternice, sunt deștepte și ambițioase, pentru că în contextul în care mai ai o familie, mai ai și copii, și responsabilități cad foarte multe pe umerii femeilor, ele totuși reușesc și acasă, și profesional, și lucrul acesta e de apreciat.”

Europa Liberă: În actualul Parlament, știți câte femei au ajuns să fie deputate?

Veronela Pruteanu: „Știu că sunt 24% din 101 deputați. În condițiile actuale, nu este suficient. Este nevoie de un număr mai mare de femei ca să se impună, pentru că ne dăm bine seama, procentajul e mic, nu reușim să spunem exact problemele din perspectiva egalității de gen și a femeilor implicate în procesele decizionale.”

Europa Liberă: Dar așa se zice, ca o femeie să ajungă lider al administrației publice locale sau centrale, pentru ea ar trebui să meargă prin glodul electoral sute, chiar mii de alte femei, pentru a o susține, pentru a o încuraja?

Veronela Pruteanu: „Da, dna Valentina, aveți perfectă dreptate și este nevoie și de susținerea și a doamnelor, și a domnilor, pentru că de cele mai multe ori auzi foarte multe păreri de genul: „Știți, doamna nu prea are experiență”, dacă este tânără, sau zic că „totuși bărbatul este mai liber” și cumva femeile indirect nu susțin femeile. Și este un lucru regretabil. Cu părere de rău, societatea nu este atât de bine dezvoltată încât să susțină și să înțeleagă capacitățile unei persoane și sunt foarte mulți răutăcioși care caută nod în papură. Dar haideți să ne aducem aminte, de exemplu, cu zece ani în urmă cum era și cum este acum.

Deci, progresul este și datorită fiecărei doamne, indiferent unde se află, la ce cârmă – că este la școală, instituție preșcolară, într-un ONG – indiferent, deci atâta timp cât o doamnă deține o funcție de răspundere, indiferent pe ce părticică, demonstrează că este posibil și se face lucrul acesta. Și fiecare multiplică exemplele pozitive și astfel lucrul acesta crește. „Știți, am văzut-o pe doamna cutare, uite face asta, un lucru frumos” și lucrul acesta într-adevăr încurajează și fiecare exemplu frumos adus de doamnele care reușesc în jobul lor le motivează și pe alte doamne.”

Europa Liberă: Acolo unde se adună multe doamne în cadrul unor instruiri, atunci când sunt implicate în anumite proiecte, acolo solidaritatea se vede, iar mai departe rămâne fiecare pe cont propriu.

Veronela Pruteanu: „Da, într-adevăr. Și vreau să mulțumesc pentru aceasta Ambasadei Suediei pentru susținerea Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”, unde acum avem un program intens de instruiri susținut de experți naționali și internaționali. Într-adevăr, aici este o putere consolidată a femeilor, în care ne motivăm una pe alta, ne susținem și vedem practici frumoase. Sunt foarte multe doamne primari care au reușit și urmărim exemplul lor frumos, care demonstrează că se poate.”

Europa Liberă: S-a reușit să vă adune, peste 100 sunteți actualmente la această instruire, veniți din diferite domenii. Calitățile bune se molipsesc?

Veronela Pruteanu: „Calitățile bune se „fură”. Avem aici schimb de practici frumoase și lucrul acesta e de apreciat, fiindcă femeile povestesc despre greul prin care au trecut, pentru că nu-i atât de ușor și lucrul acesta îl spun și doamnele care au avut un mandat de primar și sunt la final de patru ani și zic: „A fost greu, dar mai vreau, pentru că am început proiecte bune pentru societate în domeniul apei, canalizației etc.”. Sunt foarte multe. Și lucrul acesta într-adevăr încurajează și zic că e posibil și în domeniul politic să fii mai zâmbăreață, să fii mai optimistă, să ai o altă abordare față de politică, până la urmă, politica o face omul.”

Europa Liberă: Veronela Pruteanu se vede într-o funcție-cheie?

Veronela Pruteanu: „Veronela Pruteanu se bucură pentru că are o experiență de peste 10 ani, în special în domeniul managerial cinci ani de experiență ca șefă de direcție. Sunt tare mulțumită de experiența pe care am adunat-o, am avut în subordine mai mult de 70 de persoane. Știu că pot să fac multe, știu că pot să schimb și să aduc plusvaloare societății noastre. Eu mă văd în funcții foarte înalte, inclusiv în funcția de deputat.”

Europa Liberă: Și ipotetic vorbind, dacă azi ai fi unul din acei 101 deputați, ce ai face pentru a se depăși această incertitudine politică?

Veronela Pruteanu: „Deci, în momentul de față suntem în colaps, pentru că în politică își țin orgoliul și lucrul acesta este complicat. Ar trebui la masa de negocieri să fie mai multe doamne, să fie o egalitate de gen, astfel încât femeile văd o perspectivă și bărbații alta și comasate la un loc este posibil de a găsi soluția.”

Europa Liberă: Dar mai concret. Iată din aceste patru partide, patru actori principali din Parlament, cine cu cine ar trebui totuși să-și dea mâna și să își asume guvernarea?

Veronela Pruteanu: „În actuala componență nu avem altă variantă decât Blocul ACUM să coalizeze cu PSRM. Deși s-a pus accentul pe geopolitic, Vest-Est și este o problemă, pentru că totdeauna a distorsionat societatea noastră și nu neapărat pe soluții. Cumva jonglăm cu niște termeni despre care societății îi este frică sau nu vrea să afle mai multe detalii, sau este dezinformată, sau nu este suficient informată și lucrul acesta dezbate.”

Europa Liberă: Dar dacă s-ar lăsa la o parte dimensiunea geopoliticii și ar trebui să fie identificate două, trei, patru probleme care i-ar apropia pe politicienii de pe un eșichier și de pe altul, care ar fi aceste probleme prioritare?

Veronela Pruteanu: „În primul rând, corupția, pentru că din cauza corupției noi avem mari probleme în toate domeniile. Am ajuns la situația în care unii zic: „Mie îmi e frică să-mi spun punctul meu de vedere, pentru că mă dă afară de la serviciu” sau „Mi-e frică, uite, vezi mă acuză că sunt așa, că sunt așa…” La noi foarte mult este judecat omul după apartenența la un partid. Dacă este membru al unui partid, automat tot ce-i negativ la acel partid se dă pe spatele cuiva și nu se încearcă să vadă, de fapt, calitățile individuale și să fie accentul pus pe soluții. Prima ar fi corupția. Și dacă s-ar elimina corupția, ne dăm seama foarte bine că în sistemul judecătoresc trebuie să ai încredere, în stat, în poliție să nu fie partide. Desigur și mass-media are o importanță foarte mare…”

Europa Liberă: Și a treia problemă?

Veronela Pruteanu: „Probabil asigurarea cu salarii decente, servicii decente, care să te țină acasă, să nu pleci peste hotare. Numărul de familii care vor să plece peste hotare, care zic că nu mai pot, deci la noi, în Durlești, acum recent au zis că nu mai pot. Noi avem drumuri blocate, canalizații care au fost făcute o dată și acum încă o dată se fac. Oamenii nu sunt informați, nu cunosc, noi nu avem transparență decizională. Deci, pentru ca noi ca să aflăm un buget al grădinițelor este nevoie să depunem petiții. Depui petiții, îți dau un răspuns nu suficient de complet în care trebuie să revii încă o dată cu detalii și este o problemă. Deci, noi pe site-ul primăriei nu avem niciun fel de informație. La o întâlnire cu dna primar la care am întrebat, am spus că „avem nevoie de informație, dați-ne informație”, dumneaei a menționat că nu este specialist în relațiile cu publicul. „Dați-ne informație”. – „Păi veniți și o cereți”. O cerem acum, de exemplu, la ultimele petiții, pentru că activitatea mea cumva vizează activismul civic în Durlești, am făcut deja de un an de zile activism și tot soluționăm, inițial am început cu transportul public.

La fel e o problemă pentru municipiul Chișinău, în special pentru suburbii, transportul public e numărul unu din problemele locale. Și am început acum cu transparența, cu calitatea drumurilor… Cred că este important ca fiecare dintre noi să facă acolo unde este câte ceva și în special încurajez doamnele să se implice fiecare, pentru că este un potențial enorm. Viziunea și perspectiva doamnelor este foarte mare, doamnele au potențial să ofere, să dezvolte, să susțină și alte doamne prin exemplul propriu. Și ne bucură lucrul acesta că sunt exemple frumoase, deci sunt exemple care demonstrează că este posibil. Optimism înseamnă să acționăm, deci să nu fim indiferente, în primul rând. Și dacă noi vom începe de acum să acționăm, că ne dorim să fie transparență, înseamnă că facem ceva la capitolul acesta, ne dorim stat de drept, înseamnă că facem pași în direcția asta și dacă noi cu adevărat vom face, în cinci ani se vor simți schimbări. Poate cea mai simplă cale ar fi Unirea cu România, am ajunge mai repede în Uniunea Europeană, dar noi trebuie să creștem, noi trebuie să oferim, trebuie că înțelegem că noi fiecare putem da valoare acestui stat. Cu părere de rău, noi nu suntem conștienți de lucrul acesta. Deci, fiecare zice: „Dar ce pot face eu”?”

Europa Liberă: Deseori este citat un fost președinte american, care spunea că înainte de a întreba ce poate face statul pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru stat.

Veronela Pruteanu: „Exact, da, da. Și dacă fiecare ar contribui cu puțin, putem merge și la pași concreți. Atâta timp cât facem ordine în grădinuța noastră și aruncăm gunoiul în drum, nu putem vorbi de schimbare. Deci sunt principii de educație pe care le învățăm de mici. Sortarea gunoiului e foarte importantă, copilului mic dacă îi arăți de două ori, a treia oară el caută tomberonul, deci când merge în oraș, la grădiniță, la școală, la magazin caută unde este lada specială ca să pună gunoiul. Noi ne dorim societatea să fie învățată, dar ea se învață pe modele simple. Ne dorim ca fiecare dintre noi să poată contribui și chiar să contribuie astfel încât cu pași mai măricei, pentru că ne dăm seama că în 27 de ani cam puțin am mers, foarte puțin. În ultimii ani putem spune că avem un regres, cu părere de rău, în drumul spre democrație și în ceea ce ține de stat de drept, dar este posibil și eu vreau să fiu optimistă. Îndemn toate doamnele și domnișoarele să aplice la Academia de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”, proiect realizat de Asociația Institutum Virtutes Civilis (IVC) și IP CRAION Centrul CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia. Și mulțumim și pe această cale, pentru că aceste instruiri, în special acest program este unul foarte complex, care ne ajută și ne susține și sperăm că o să ne promovați și pe viitor și vom ajunge deputate, consiliere, primari și vom arăta modele frumoase.”

Sursa: Europa Liberă

Recente

Mai vezi și

AO „Institutum Virtutes Civilis” – printre organizațiile naționale ce sunt parte a mecanismului de oferire a asistenței pentru refugiați

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) și Consiliul Internațional al Agențiilor de Voluntari (ICVA) au dat publicității un raport ce conține cartografierea și evaluarea rapidă...

/VIDEO/ Cu grijă pentru oameni. Persoanele cu venituri modeste din Glodeni își vor putea spăla gratuit lucrurile

În secolul XXI mașinile de spălat rămân a fi un obiect de lux pentru mulți locuitori din Republica Moldova. Din acest motiv, la Glodeni...

Centre pentru copii, servicii pentru persoane cu dizabilități, oameni ai străzii, vârstnici și servicii medicale la domiciliu vor fi create cu sprijinul Uniunii Europene...

În următorii doi ani, 40 de organizații ale societății civile vor dezvolta, extinde sau îmbunătăți servicii sociale destinate persoanelor din grupuri vulnerabile din toată...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here