Tinerii din Fălești despre spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”

Mai mulți tineri din raionul Fălești și-au exprimat părerile despre implicarea lor în proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”, datorită căruia au avut oportunitatea de a juca în spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”.

Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

„Prin acest spectacol noi vrem să transmitem faptul că prejudecățile trebuie să rămână în trecut și că moldovenii au nevoie de o schimbare în gândire pentru a fi totul bine. Nu contează ce gen ești, toți oamenii au aceleași drepturi”, a spus participanta la proiect, eleva clasei a IX-a la Gimnaziul Făleștii Noi, Diana Grudai.

„Simt niște emoții deosebite deoarece sunt implicat pentru prima dată în astfel de proiecte. Emoțiile sunt mari deoarece voi juca pentru prima dată în fața unui public”, a spus participantul la proiect, Vadim Saviuc.

„Tinerii fiind foarte preocupați de stereotipuri nu au puterea de a visa și nu-și îndeplinesc visele. Dacă nu ar fi atenți la stereotipuri, atunci ar găsi mai ușor calea de a-și îndeplini dorințele”, a spus participanta la proiect, elevă în clasa a XI-a la L. T. „Mihai Eminescu” din Fălești, Florentina Crețu.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.

Recente

Mai vezi și

EVENIMENT FINAL AL PROIECTULUI „TINERII ȘI TINERELE PENTRU EGALITATE ȘI NEDISCRIMINARE”. TEATRUL SOCIAL NON-DISCRIMINARE CONTINUĂ

Tinerele și tinerii din raioanele Fălești și Strășeni, implicați în proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”, precum și inițiatorii, partenerii și finanțatorii acestei inițiative s-au...

(Animație) Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=ryymFZbNMM4?controls=0&w=696&h=400] #EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether Acest video este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat...

Discuția tinerilor din Strășeni și Fălești, despre Egalitatea de gen și nediscriminare în societate

41 de tineri și tinere din raionul Strășeni și Fălești, s-au reunit la data de 22 octombrie 2021, la o discuție online analizând problema stereotipurilor din...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here