Ediția din august 2020 a Newsletter”-ului „Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă, NR.8 (174), editat de Asociația pentru Politică Externă, împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung, găzduiește un interviu cu Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, care face o trecere în revistă a reușitelor și neîmplinirilor celor aproape trei decenii de independență a Republicii Moldova și afirmă că „Fără implicarea tinerilor, vom discuta despre aceleași probleme și peste alți 30 de ani”.
De asemenea,
Liliana Palihovici împărtășește propria viziune asupra perspectivelor de
dezvoltare a societății din poziția sa actuală de lider în sectorul
non-guvernamental.
După o experiență de circa un deceniu în
politică, perioadă în care a fost inclusiv președintă interimară a
Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici spune că a revenit la ceea
de unde a pornit – lucrul cu oamenii. E adevărat că nu s-a rupt de tot de
politică – prin asociația pe care a creat-o, își învață concetățenii cum să fie
mai activi și mai implicați, cum să nu se teamă de autorități și să le ceară
socoteală, promovând buna guvernare și statul de drept.
Și pentru că a crezut mereu în forța
edificatoare a femeilor, timp de mai mulți ani a condus Academia de Liderism Feminin,
oferind instruire și sprijin aspirantelor la o funcție politică. Despre rolul
femeilor și al tinerilor într-o societate care se dorește echitabilă, despre
reașezarea valorilor și resetarea clasei politice ca o condiție de modernizare
a statului, citiți în continuare.
MOLDOVENII
ÎNCĂ NU S-AU DEBARASAT TOTAL DE SENTIMENTUL DE FRICĂ
– Doamnă
Palihovici, pe 27 august este Ziua Independenței. Cum este ea pentru dvs., care
acum un deceniu erați în eșalonul de vârf al Puterii de la Chișinău?
– Îmi trăiesc viața ca orice alt cetățean al Republicii Moldova – cu toate grijile pe care le-au adus aceste timpuri, cu efortul de a ne menține sănătatea noastră, dar și a părinților și a copiilor. Cred că acesta e fundalul pe care va fi marcată Independența în anul 2020. Prioritatea nr. 1 este să rezistăm moral și fizic – să rezistăm astăzi, pentru a ne putea gândi la viitor mâine. În ceea ce mă privește, acesta este gândul care mă însoțește mereu, nu doar în ajunul unor sărbători naționale: ce aș mai putea face ca țara aceasta să-și identifice parcursul, copiii noștri sa dorească sa învețe aici, iar familiile să vrea să-și facă acasă cuibul.
– Și,
ați găsit răspunsul?
– Încă nu, din păcate, deși îl caut de ani buni și încerc să-mi păstrez optimismul, să găsesc argumentele care să mă convingă și pe mine, și pe alții că, uite, poate astăzi e greu, dar mai fac un pas, un efort, mai găsesc oameni care gândesc la fel ca mine și poate că mâine o sa schimbăm lucrurile în bine. Optimismul mă ține.
Oricum, așa cum scriam nu demult, de la un
stat de 29 de ani, ca și de la un om de 29 de ani, aștepți niște performanțe.
Dacă nu găsim răspunsul, rezultă că performanța nu s-a produs.
– Unde au fost greșelile? Unde ați greșit dvs.?
– Nici nu știu dacă sunt greșeli. Poate, mai curând, sunt consecințe ale felului de a fi al poporului nostru, ale mentalității și comportamentului lui. Mi se pare că moldovenii încă nu s-au debarasat total de sentimentul de frică. Frica de a vorbi, de a-si cere respectarea drepturilor, de a fi mai activi și mai implicați. Spun asta, bazându-mă pe observațiile din perioada când eram în politică, dar și pe unele experiențe mai recente.
În cadrul activităților sociale pe care le
desfășor și care au scopul de a consolida democrația participativă și buna guvernare,
mergând prin raioane și sate, constat că oamenii nu cred că, dacă ei ar fi mai
activi, mai implicați, ar cere mai multă corectitudine de la cei ce guvernează la
nivel local, dar și de țară, lucrurile s-ar schimba. Lipsește încrederea că și noi
putem trăi bine, dacă suntem activi.
Drept urmare, majoritatea politicienilor din
Republica Moldova perpetuează un grad foarte scăzut de responsabilitate față de
cetățean. Și continuăm să trăim cum trăim… Înțeleg că o bună parte dintre
oameni și-au pierdut demult speranța, alții nici
n-au aflat că pot trăi altfel și acceptă să voteze pentru o pungă de hrișcă sau
alte beneficii minore. Cu certitudine, lucrurile vor putea fi schimbate atunci
când se va
produce și o schimbare de mentalitate. Dar ea
poate veni doar cu o nouă generație și dacă, azi, nu ne vom îngriji să sădim în
tineri acea sămânță a activismului și a interesului față de viața comunitară,
vom discuta despre aceleași probleme – sau chiar mai mari – și peste alți 30 de
ani.
CÂND
SOCIETATEA NU REACȚIONEAZĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ CEVA NU MERGE BINE
– Cum
se vede realitatea astăzi, de pe poziția de activist, comparativ cu fotoliul de
parlamentar?
– Eu de fapt am revenit la ceea cu ce mă ocupasem până a face „pauza politică” – lucrul cu oamenii, iar de realitate nu m-am rupt niciodată. Oamenii trăiesc într-un soi de disperare – suntem săraci și nimic nu este posibil. Noi încercăm să le demonstrăm contrariul. Îmi amintesc de o localitate… „Faceți adunarea satului?, i-am întrebat. De câte ori ați întrebat primarul ce buget a avut localitatea, cum au fost cheltuiți banii și cine a decis ca anume așa să fie cheltuiți și nu altfel?”. Sper că, cel puțin, i-am pus pe gânduri, altminteri ei nu trăiesc decât cu diferite declarații făcute de politicieni, pe care nici nu îndrăznesc să le pună la îndoială.
Apropo de declarații, chiar astăzi l-am auzit pe șeful statului povestind, cu titlu de bilanț înainte de sărbătoare, că și-a îndeplinit în proporție de 85% programul electoral, că a promovat indexarea pensiilor de două ori pe an…
Eu, ca cetățean, l-aș și m-aș întreba care este
meritul lui aici și, mai ales, care e beneficiul pentru oameni, în situația în
care nu ai reușit să restructurezi sistemul de pensionare, care să conducă la o
creștere sesizabilă a bunăstării vârstnicilor. Care este relevanța indexării
bianuale a pensiilor, dacă acum, în pandemie, din puținul de 1000-1500 de lei
pensionarii trebuie să dea opt lei pentru o mască? Ne supărăm că lumea nu
poartă mască, nu-și dezinfectează mâinile, dar oare a calculat cineva cât costă
acest lucru pentru un om care trăiește cu 1500 de lei?!. Același lucru este
valabil și pentru profesorii din școli, care se pare că vor jertfi jumate de
salariu pentru consumabile de protecție anti-Covid…
Pentru că nu există tradiția ca fiecare să fie
responsabil pentru bucățica sa de sarcină, nici să țină la imaginea pe care
și-o face în urma (ne)executării acestei sarcini. Vedem o goană nebună după
funcții, nu și asumarea responsabilității pentru funcție.
– Ne-ar
putea ajuta un salvator care să ne inspire prin propriul exemplul?..
– Tonalitatea unei noi abordări ar trebui să o
dea clasa politică, dar politicienii deja de atâtea ori au trecut toate liniile
roșii admisibile, și fără să fie taxați de societate, încât ei cred că pot să
perpetueze asemenea experiențe la nesfârșit…