Masă rotundă la Sănătăuca. Femeile construiesc poduri peste râul Nistru prin abordarea problemelor practice

Localitatea Sănătăuca, raionul Florești, devine, începând cu 6 decembrie 2018, un reper nou pe harta proiectului „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice”. Sănătăuca găzduiește o masă rotundă axată pe dificultățile și soluțiile diferendului transnistrean în cadrul unei inițiative realizată de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul Ambasadei SUA în Republica Moldova și Fundației Hanns Seidel.

Masa rotundă de la Sănătăuca reunești, la fel ca evenimentele similare de la Varnița, Coșnița și Rezina, femei de pe malul drept și malul stâng ale râului Nistru, care discută și identifică împreună soluții practice la problemele cotidiene din contextul diferendului transnistrean, iar propunerile vor fi prezentate la Chișinău – de asemenea în cadrul unei mese rotunde – reprezentanților instituțiilor statului responsabile pentru soluționarea pașnică a diferendului transnistrean.

Astfel proiectul Asociației „Institutum Virtutes Civilis” contribuie la crearea unei platforme de dialog civic pentru soluții pașnice, iar eforturile în acest sens ale tuturor partenerilor se axează pe încrederea – devenită tot mai puternică și exprimată tot mai răspicat după desfășurarea celor trei mese rotunde – că reintegrarea Republicii Moldova este posibilă doar printr-o participare activă a cetățenilor de pa ambele maluri ale Nistrului.

Dificultățile cu care se confruntă absolvenții originari de pe malul stâng al Nistrului; sistemul de pensii – neunificat – care îi dezavantajează pe locuitorii de pa ambele maluri ale râului Nistrului; nevoia de implicare mai puternică a femeilor în rezolvarea problemelor practice; plățile mari pentru convorbirile telefonice între ambele maluri ale Nistrului – aceste și alte probleme și soluții au fost făcute publice în cadrul meselor rotunde de la Varnița, organizată la 10 iulie 2018, de la Coșnița, de pe 30 octombrie, și de la Rezina, de pe 30 noiembrie.

În opinia inițiatorilor acestei serii de mese rotunde, există câteva motive cruciale pentru crearea platformei de dialog civic cu participarea femeilor în abordarea problemelor practice generate de conflictul înghețat de pe Nistru:

  • Femeile reprezintă o resursă valoroasă – neexploatată suficient deocamdată – în soluționarea diferendului transnistrean
  • Atunci când dispun de informații adecvate și echilibrate, femeile reprezintă un important agent al schimbării în bine în procesul de soluționare a conflictelor
  • Femeile joacă un rol tot mai important în identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă membrii familiile lor, de la copii până la persoanele în etate.

Proiectul „Femeile construiesc poduri peste râul Nistru prin abordarea problemelor practice”, implementat de către Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul oferit de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova și Fundația Hanns Seidel, contribuie, prin soluțiile identificate de către femeile de pe ambele maluri ale Nistrului, la afirmarea drepturilor omului în Republica Moldova.

Comunicatele de presă ale primelor trei mese rotunde, desfășurate la Varnița, Coșnița și Rezina, pot fi accesate AICI: https://goo.gl/fP6Qo7, AICI: https://bit.ly/2FWS0hI și AICI: https://bit.ly/2U2tONV

Recente

Mai vezi și

Liliana Palihovici: „Ziua de 8 martie oferă oportunitatea de a marca rezultatele pe care femeile le-au atins în diverse domenii, de la politică la...

Îndemnul președintei AO Institutum Virtutes Civilis, Liliana Palihovici, de Ziua Internațională a Femeii.

Liliana Palihovici: „Promovarea egalității de gen nu se rezumă doar la legislație, ci implică și investiții în educație și conștientizare”

Președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a subliniat în cadrul mesei rotunde organizate de Federația Sindicatelor din Moldova, în ajunul Zilei Internaționale a...

AO IVC pune la dispoziția APC, APL și prestatorilor de servicii sociale ghidul „Achiziția publică a serviciilor sociale în Republica Moldova”

AO „Institutum Virtutes Civilis” lansează ghidul intitulat „Achiziția publică a serviciilor sociale în Republica Moldova”, un instrument esențial destinat Autorităților Publice Centrale (APC), Autorităților...