„E important să promovăm egalitatea între sexe în toate sectoarele, începând de la tinerele generați” – Ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova, Valeria Biagiotti

0
186

Excelența Sa, Valeria Biagiotti, Ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova, a fost unul dintre oaspeții evenimentelor organizate sub auspiciile Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”, iar experiențele împărtășite se regăsesc și în acest Jurnal săptămânal, susținut la Radio Europa Liberă.

Jurnalul săptămânal cu ambasadoarea Italiei în R.Moldova Valeria Biagiotti

S-a născut la Florența, Italia, în 29 mai 1970. După absolvirea Facultății de Științe Politice Cesare Alfieri a Universității din Florența în 1994, obține, în anul 1995, Masterul în Studii Politice Administrative Europene la Colegiul Europei din Bruges. Cariera diplomatică și-o începe în 1997. Pe lângă numeroasele funcții din cadrul Ministerului Italian de Externe, a lucrat la Ambasada Italiei de la Belgrad, la Reprezentanța Permanentă a Italiei la Consiliul Europei de la Strasbourg și la Reprezentanța Permanentă a Italiei la ONU la New York. Din ianuarie 2017 este Ambasadoare Extraordinară și Plenipotențiară a Italiei în Republica Moldova.

LUNI

Începe o nouă săptămână, cu siguranță mai liniștită decât cele precedente. Anul acesta și, mai cu seamă, ultimele luni, au fost deosebit de intense pentru minte, ținând cont de numeroasele chestiuni referitoare la conaționali, Președinția Italiană a OSCE, organizarea evenimentelor pentru marcarea Săptămânii Limbii Italiene și a Bucătăriei Italiene în Lume. Acum chiar am nevoie de o mică vacanță!

Sunt obosită, dar satisfăcută că am reușit să realizăm multe inițiative pentru a aduce un pic de Italia în Moldova.

Chiar sâmbătă am încheiat evenimentele programate pentru acest an cu Concertul de Crăciun, dedicat aniversării de 150 ani de la moartea lui Gioacchino Rossini. Iar astăzi am imensa plăcere să o primesc la Ambasadă pe una din protagonistele acestui concert, mezzosoprana moldo-italiană Natalia Gavrilan, pentru a putea discuta despre viitoarele proiecte.

Muzica este un mijloc de comunicare extraordinar și sunt bucuroasă că muzica italiană este atât de apreciată în Moldova!

De la muzică, am trecut la o altă excelență italiană – designul. A doua întrevedere de luni este dedicată organizării zilei designului italian, prevăzută pentru 20 martie 2019. Împreună cu interlocutorii noștri din Moldova muncim la un proiect interesant ce are drept scop dezvoltarea unor relații mai strânse între designul moldovenesc și cel italian.

O parte bună a zilei este dedicată unor probleme private sau legate de activitatea economică a italienilor stabiliți în această Țară, chestiuni de care mă ocup personal împreună cu echipa Ambasadei.

Pentru seara de astăzi nu sunt prevăzute evenimente oficiale și pot merge acasă imediat după muncă. Soțul meu este deja în Italia, dar chiar și așa nu îmi displace să petrec o seară liniștită acasă, în compania celor două pisici pe care le am.

MARȚI

Ca în fiecare zi de marți și astăzi dimineața trebuie să merg la ședința ținută de Șeful Delegației UE în Moldova, la care participă toți Ambasadorii Statelor Membre ale Uniunii Europene. În mod normal, prefer să fiu autonomă și să circul cât mai mult posibil cu mașina mea, dar străzile la Telecentru sunt complet acoperite de gheață. Deși precedentele mele experiențe peste hotare au avut loc mereu în orașe cu o climă aspră și cu zăpadă (Belgrad, Strasbourg, New York), nu mă simt foarte confortabil să merg și să conduc pe gheață. Am totuși sânge mediteranean. Iar în orașul meu, Florența, s-au înregistrat doar 5 ninsori de la ninsoarea istorică din 1985, pe care mi-o amintesc și eu, până în prezent!

Tot restul zilei am alte activități de birou, în special cele ce țin de programarea anului viitor.

La sfârșitul zilei particip la un eveniment organizat de o Asociație care oferă asistență bolnavilor terminali. Cred că este foarte important să încurajăm și să oferim propria contribuție la activități de acest fel și eu încerc, pe cât posibil, să ader la diferite inițiative cum ar fi balurile și târgurile de binefacere. În Italia există o tradiție antică de voluntariat și consider că solidaritatea și atenția pentru cel de aproape este o caracteristică fundamentală a unei societăți empatice și integrate.

MIERCURI

Astăzi am mers în vizită la Liceul Mihai Viteazul din Chișinău. După tradiția moldovenească, am avut parte de o întâmpinare foarte caldă cu colac și dansuri populare, printre care și hora.

Apoi am luat parte direct la activitățile de pregătire a dulciurilor în cadrul lecțiilor de educație tehnologică. Am întrebat-o pe Directoarea Liceului dacă participă și băieții la aceste activități. Mi-a promis că data viitoare vor fi și ei.

Cred că este important să promovăm egalitatea între sexe în toate sectoarele, începând de la tinerele generații. Eu, de asemenea, fac parte dintr-o minoritate de Ambasadoare femei în Țara mea și mulți, atât în Moldova, cât și în Italia se miră că soțul meu a decis să abandoneze propriul job în domeniul bancar pentru a mă însoți.

Pentru seara de astăzi programasem să asist la unul din concertele mele preferate: „La Petite Messe Solennelle” de Gioacchino ROSSINI. Dar, din păcate, nu mă simt bine și merg să fac un investigație medicală. Doctorul mi-a stabilit diagnosticul de bronșită și sinuzită, de aceea cred că ar fi mai bine să rămân acasă ca să îmi revin.

JOI

Astăzi am deschis lucrările conferinței finale a unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și realizat de Ministerul italian al Muncii împreună cu Regiunea Veneto și Biroul Relații cu Diaspora. Un proiect menit să îmbunătățească cunoștințele reprezentanților diasporei moldovenești din Italia și nu numai, în domeniul antreprenoriatului social – o modalitate de a face afaceri care are și scopul de a contribui la bunăstarea colectivității, în acest caz la creșterea și dezvoltarea Republicii Moldova. Este un domeniu în care Italia are o experiență vastă, de exemplu prin cooperativele create, și care a fost foarte util de împărtășit cu partea moldovenească. După amiază am participat, împreună cu alți Ambasadori rezidenți în Chișinău, la întrevederea de sfârșit de an cu Președintele Republicii, dl. Igor Dodon.

În fine, seara s-a încheiat cu o cină plăcută organizată de Trupele de Carabinieri din Moldova cu ocazia zilei de naștere a Colonelului Armei de Carabinieri din Italia, Mauro Conte, care se află în Moldova în calitate de consilier al Comandantului General al Trupelor de Carabinieri din Moldova, drept semn a colaborării intense și fructuoase între Carabinierii italieni și moldoveni.

VINERI

Ultima zi de muncă înainte de plecarea în Italia.

În acest an, Crăciunul îl voi petrece acasă la mama în Toscana, apoi, împreună cu soțul vom merge în munții Dolomiti, în regiunea Trentino Alto Adige, pentru a ne bucura de o săptămână de schi.

Iată că și 2018 se apropie de sfârșit. Îmi pare incredibil că au trecut practic doi ani de când, în ianuarie 2017, ajungeam la Chișinău după trei ani de muncă la New York.

La sfârșitul zilei, împreună cu colegii din Ambasadă servim o cupă de Prosecco în compania nelipsitului cozonac tradițional italian Panettone.

Nu tot personalul pleacă de sărbători, deoarece Ambasada nu se închide, ea rămâne mereu gata să intervină în caz de necesitate, chiar și în zilele de sărbători.

Vom face schimb de felicitări și urări, pregătiți pentru a înfrunta un nou an de muncă grea dar satisfăcătoare!

Sursa: Europa Liberă